Potabile, deși o să îmi stric imaginea

Dacă o mai țin mult așa, o să creadă lumea că m-am lăsat de mâncat (nu-i adevărat, mănânc la fel de mult) și m-am apucat exclusiv de beut (vin, în general, și nici asta nu-i adevărat).

Și pentru că nimic din ce credeți nu-i adevărat, nu o să vă spun că e plin de degustări de vin pe la toate colțurile, deși e.

Săptămâna asta e una din cele mai vinificate din câte am trăit, având ea o degustare azi (vinuri portugheze) și poimâine (Wine Spectator Top 100 Wines of 2015) la Wine O’Clock, iar eu nu mă pot hotărî la care să merg, una la pachet cu Drink after Work, tot poimâine, pentru cine-i iubitor de Liliac Young.

De Drink after Work v-am mai zis, e organizat de aceeași echipă, cu altă degustare și alt artist, de data asta la Fragment, știți la ce să vă așteptați. De fiecare dată alt loc, altă descoperire.

La Wine O’Clock vă îndemn să mergeți pentru că e al unui om pasionat, și asta se vede în selecția de vinuri și în felul în care alege să le arate lumii.

Nu o să vă mint, că doar nu m-a luat nimeni cu japca, m-am dus de bunăvoie la degustarea Petro Vaselo, care, deși e premiat și elegant și rafinat, nu-i genul meu de vin, și oricum nu-mi pare rău, pentru că doamna care îl prezintă, Ariana, merită să bei și o sticlă ascultând-o, nu doar un păhăruț de degustare. Dacă o prindeți pe undeva, nu o ratați.

În schimb, chiar dacă nu ajung azi la vinuri portugheze, joi tot mă duc. Pentru că și domnul care le prezintă e alt model de pasiune devenită afacere (Happy Wines).

wp-1455628667809.jpg

Așadar și prin urmare, servus, noroc și sănătate!

 

 

Cel mai frumos cadou, ultimele zile de vară și niște (re)descoperiri

Cel mai frumos cadou de anul ăsta are două mâini, două picioare, ochi, gură, nas și urechi, vorbește cu intonație franțuzească și oarece acșient moldovinesc, râde cu ochii aproape închiși și a decis să își serbeze anticipat ziua de naștere la Cluj, după paisprezece ani. E pe lista de prieteni adevărați, ăia pe care, dacă îi sun la miezul nopții că am o problemă și trebuie să fie aici, lasă tot și vin, inclusiv din celălalt capăt al lumii. Și pentru care aș face și eu același lucru. Asta fac prietenii, după puțina mea știință, chiar dacă nu-i vezi cu anii și nu vorbești cu ei cu lunile.

Deja mi-e dor de ea când am lăsat-o la aeroport, dar am promis că ne vedem înainte să aibă copii majori.

Și, cum anul ăsta a fost anul vizitelor prietenilor din juma’ de lume, încep să îmi dau seama că redescopăr Clujul de gura lor. Așadar, avem pe lista ultimelor zile de vară:

Zama Bistro, care, pe lângă numele care m-a făcut să zâmbesc la un semafor aproape zilnic, înainte să se deschidă, are mâncăruri tradiționale ardelenești sau fuzionate cu tradițiile ardelenești, un meniu la care a fost consultat Mircea Groza, cel mai bun povestitor de mâncare pe care îl cunosc (vorba vine, suntem prieteni pe Facebook, nu știu dacă ne-am recunoaște pe stradă), cu zămucă aită de ciuciuleți și hiribe și balmoș cu pâcă, și, pe deasupra, primii cartofi cu adevărat pai pe care i-am mâncat în ultimii 15 ani.

Foto: bucătarul leneș cu telefonul propriu

Drink after Work, cu degustare de vinars (alcool distilat din vin după metoda Cognac) la Charlie, cu domni și doamne gătiți și gătite, vorbe multe și bune, muzică live și prezentare de artiști locali. Și o gazdă perfectă care organizează evenimentul de șase ani, deja. Și o mostră de narcisism propriu, că tare faină e poza asta, scuzați lipsa de modestie…

11703595_715221985274620_3922915830607037215_o-crop

Foto: fotograf oficial DAW, n-am aflat cine e, dar să mi se spună și dau mai departe…

Și, nu în ultimul rând, un loc ca în filmele noir cu Bogart, frumos tare, cu vin bun și muzică și mai bună, despre care nu pot să vă spun decât că trebuie să vă pricepeți la păsări și fluvii și stilouri, ca să îl găsiți. Iar dacă îl găsiți nu veți regreta nicio secundă. A venit la pachet cu bucuria de a reîntâlni oameni cunoscuți în alte locuri și societăți, revăzuți cu alți ochi.

Foto: Andrei Niculescu și Sergiu Raul

Poftiți și (re)descoperiți