Ficatul și salata voini(ci)că

Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună mâncare e grătarul cu salată. Grătar de orice, cu salată de orice. În speță, din cele de mai jos:

ficat + salatăIngrediente:

ficat de vițel
vermut alb sec
rucola (voinicică)
portocală
sare
piper

 

 

Fabricate după cum urmează:

Deși am pornit chitită să cumpăr piept de pui pentru grătar și salată de ce găsesc și deși am cumpărat și pui, nu m-am putut abține, scuzați-pardon, să nu iau și o bucată frumoasă tare de ficat de vițel. Din care habar n-aveam ce-o să fac până n-am ajuns acasă și nu m-a lovit foamea. Rău. Asta însemnând că ar fi fost cazul să se facă repede și foarte repede.

Repedele a însemnat tăiat felia de ficat în fâșii de cca. 2 cm (cam cât grosimea inițială), datul dumnealui prin puțin ulei, încins tigaia-grătar, aruncat ficatul în tigaie, lăsat până se albește până la jumătate, întors, stropit la sfârșit cu un gât bun de vermut alb sec (și aproape naționalist, în sens de Buchetul Moldovei, primit cadou). Asta pe post de să îți fie învățătură de minte să n-ai vin în casă, că improvizezi cu ce ai și iese mult mai bine.

Până să fie gata ficatul, s-a spălat și uscat puțin voinicica (da, rucola, rucola…), s-a desfăcut portocala, s-a tăiat bucățele și s-au amestecat între ele cu oțet balsamic, ulei (presat la rece, nedecantat, dar merge și de măsline, dacă din ăla aveți), sare și piper. Nu singure, că nu-s atât de leneșă încât să îmi fi dezvoltat capacitățile telekinetice, ci cu mânuțele-astea două.

Ficatul? Scos din tigaie, dat cu un praf de sare și unul de piper. Tăiat, mâncat.

Poftă bună, lene ușoară.

 

Cum n-am pus (iar) coada la lingură, sau legume la grătar

Ai zice, la cât le laudă lumea, că-s un lucru incredibil de complicat. Țapă (ardelenește). Nu-s.

Se cer următoarele ingrediente obligatorii:
sare
piper
buruiene provensale sau cimbru sau rozmarin sau oregano. Dacă le-ați ales pe primele, restul sunt de prisos.
2-5 linguri de ulei de măsline

Ingredientele opționale pot fi:
ardei grași
ceapă (verde sau uscată, de care-aveți)
vinete
dovlecei (de care-or fi, dar eu îi prefer pe cei verzi, că au mai puține semințe)
cartofi noi tăiați în felii subțiri
morcovi de vară, tăiați ca și cartofii
usturoi verde


Așadar, să trecem la extrem de complicata treabă (ha-ha-ha).
Se spală tot ce-i vegetal.
Pentru că eu am o obsesie de la mama de-acasă (nu-s sigură că-i justificată, dar e de la mama, și nu mă las de ea), sărez vinetele tăiate felii de cel mult 1 cm grosime și le las deoparte vreo 10 minute, până tai restul ingredientelor, după cum urmează:
– ardeii și ceapa uscată în sferturi sau optimi, în funcție de dimensiune
– dovleceii, cartofii și morcovii în felii de cel mult 1 cm grosime
– ceapa și usturoiul verde în două, pe lung
Separăm pe căprării: ceapa cu usturoiul, vinetele stoarse puțin de zeamă și apoi dovleceii, împreună cu cartofii noi și morcovii de vară. Stropim fiecare căprărie cu puțin ulei de măsline, amestecăm, sărăm, pipărăm și înierbăm.
Încingem o tigaie-grătar, dacă nu avem grătar pe balcon (nici eu n-am) și o feștelim și pe ea cu puțin ulei de măsline. Că veni vorba, una din cele mai mari invenții de după coborârea focului din Olimp e, după părerea mea, pensula din silicon.
Trântim în tigaia cu pricina legumele, pe rând, încheind, obligatoriu, cu ceapa și usturoiul. În caz contrar, e posibil ca toate celelalte să miroasă a ceapă/usturoi.

Cum îi miroase bucătarului leneș a vară

Nu știu cum vă miroase vouă vara, dar pentru mine nu-i vara nu-i vară înainte de prima salată de roșii adevărate, cu ceapă nouă. Culmea e că nici nu-mi place din cale-afară. Primul ingredient pe care-l scot din salate e ceapa. Dar prima salată din roșii adevărate e musai cu ceapă. Și dacă ar fi și cu pui (mic, de curte) pane, cred că ar fi și mai vară.
Rețetă? Serrrrrriooooosssss? Are musai roșii și ceapă. În rest, cum v-o tăia capul și cum v-o lăsa lenea.

salata rosii ceapa

Să vă fie vara de bine!

P.S.: din lipsă de pui și prisos de ficat de mânzat, s-a testat salata cu rețeta de ficat cu vermut.

Vestitorii primăverii: salată cu leurdă și grătar din piept de pui

Iacă pohta ce-am pohtit: carne cu salată. Așa încât m-am învârtit de două ori prin piață și o dată prin magazin, și-am ajuns acasă cu următoarele:

piept de pui dezosat, tăiat felii de-a latul fibrei
ulei de măsline
leurdă
valerianella (cunoscută, după cum spuneam, sub diverse nume, cum ar fi șelătuțe, la mine-n sat)
ridichi
roșii cherry
avocado
ulei de floarea soarelui nerafinat
sare, piper, herbes de Provence

Merită spus că, după vreo doi ani de când n-am mai mâncat carne de pui decât de la mama din ogradă și, eventual, inimioare și pipote din magazine, că pe alea n-au cum să le injecteze, am găsit, în sfârșit, un magazin cu carne de pasăre proaspătă, care nu se fierbe pe grătar, în loc să se frigă.

Așadar, am luat bucățile mai mari din pieptul de pui (știți că se desface în patru, două mici și două mari, cred), le-am tăiat de-a latul fibrei, le-am pus în tigaia-grătar unsa cu ceva ulei de măsline, le-am sărat, le-am pipărat, le-am fript.

Pentru salată am amestecat doi pumnișori de-ai mei de valerianella (așa o găsiți în magazine) cu trei sferturi de legătură de leurdă, o ridiche și două roșii-cireșici, plus jumătate de avocado, am turnat ulei nerafinat, ceva sare și o pișcătură de buruiene provensale (mare grijă, sunt foarte aromate și dacă ați scăpat prea mult, o să vă urmărească gustul vreo trei zile).

Am făcut o năzbâtie și-am prăjit mămăligă rămasă de ieri. M-am lins pe degete.

Poftă bună, leneveală plăcută!

Cum să congelezi vinetele perfecte

Se iau douăzeci și ceva de kile de vinete, o mamă, o cumnată, un nepot harnic la spălat vinete (pretext perfect de jucat cu apa), un frate inventiv și cu simț practic, două beri și doi litri de apă plată.

Se spală vinetele împreună cu nepotul, se coc pe plita improvizată de frate (nu uităm de hidratare, da?), se curăță la o poveste cu mama (aici intervin berile sau ce-aveți prin casă) și cumnata, se lasă la scurs peste noapte, se pun în pungi și se congelează.

Bineînțeles că personajele pot fi alese după gustul fiecăruia. Esențial e să batem din gură, că trece timpul mai repede.

A fost greu?

wpid-dsc_0006.jpg

P.S.: Nu uitaţi să gustaţi fiecare vânătă în parte, când o curăţaţi. Nu ştiu să explic gustul vinetelor bune, dar alea ne-bune au un gust oribil, acru, amar, iute şi înecăcios, în acelaşi timp. E imposibil de uitat şi de ratat.

fleică, și aşa, și pe dincolo

Așadar, preaiubiți leneși, am primit ceva fleică (bucată întreagă, mai mult cărnoasă decât grasă), uscată și congelată în afumătoare la văru-meu.
dacă n-aveți văr la munte, unde temperatura nu crește peste 0°C din decembrie până-n martie, cumpărați fleică de la magazin, cam câte felii vă trebuie (2 pentru fiecare mesean adult, dacă mă întrebați pe mine). prin Cluj o găsiți și sub numele de ‘friptură de Turda‘ (știți voi, carne multă, grăsime mai puțină, straturi alternative, șorici).

 

aşa
(cca. 30 de minute)
fleică (2 felii de căciulă)
sare
chimen măcinat
2-3 linguri oțet balsamic
zahăr

 



În varianta ‘aşa’, fleica a stat la foc mic, sărată și dată cu chimion măcinat, în tigaia de tuci (dacă n-aveți, încercați cu o tigaie-grătar, iese la fel de bine), cam câte 7 minute pe fiecare parte, iar apoi, pentru ‘fața comercială’, a mai stat câte 2 minute pe fiecare parte, la foc mare, s-au turnat peste ea 3 linguri de oțet balsamic, o pișcătură (cât prinzi între trei degete) de zahăr, a fost tăvălită în acest sos, după care s-a mâncat cu poftă și salată de ardei copți.
Dacă mai aveam chef de făcut garnitură, probabil aş fi pus fasole verde, sotată cu puțin unt, sare și piper.


pe dincolo
(cca. 30 de minute)

fleică (2 felii de căciulă)
sare
piper
sos Worchestershire

 

‘Pe dincolo’, fleica sărată, pipărată și tăvălită în puțin sos Worchestershire a ajuns la grill, în cuptor, pe o improvizație dintr-o tavă, 4 frigărui de bambus și ceva folie de aluminiu, ca în poză.

Am avut o tentativă de a coace și felii de cartofi în aceeași tavă, dar, pare-se, ar fi trebuit să îi pun concomitent cu carnea, ori în strat mai subțire. unele felii au rămas cam crude, dar arătau frumos în poză…

Nu spăl vase!

Mie mi-e intotdeauna prea lene ca să spăl vase, așa încât orice mancare la care ajunge o singură tigaie e prietena mea cea mai bună.

Azi avem ochiuri cu kaiser și cartofi prăjiți.

Începem cu kaiserul tăiat felii subțiri. Îl aruncăm în tigaia anti-aderentă. Îl prăjim și îl scoatem pe o farfurie acoperită cu prosoape de hârtie (deștept om cine le-a inventat, dar și ăla care s-a gândit să le folosească la scurs unsoarea). Mai turnam puțin ulei și prăjim cartofii tăiați felioare subțiri (cu răzătoarea aia universală, care calcă, spală și, daca te porți frumos, face și de mâncare). Nu aglomerăm tigaia, ca să nu se facă terci cartofii, că ne plac mai crocanți. Scoatem și cartofii pe prosoape de hârtie. În uleiul care-a mai rămas, facem ochiurile, fără indicații speciale…

Tragem hârtia de sub cartofi și kaiser, adăugăm ochiurile, stropim cu sos Worchestershire, sare, piper și ce ne mai lasă inima, adăugăm gogoșari murați și-am terminat.

Pe ei (ele?)!