Găluștiada de toamnă, cu amintiri din copilărie

Iacă am făcut prima tură de găluște după câteva luni, că s-au făcut și rădăcinoasele bătrâne, numa bune pentru leveșă. Găina s-a transformat în limbă (de vită), iar găluștele mi-au ieșit ca de obicei, perfecte pentru mine.

Dar, cu ocazia discuțiilor despre ele, mi-am amintit cum le făcea bunica, măsurate, din două ouă mari și o ceașcă de cafea cu lapte, albă cu buline roșii, plină cu griș, în care așeza gălbenușurile în juma’ de coajă, să nu curgă.

Și cum, la prima mea tentativă de găluște, sub atenta supraveghere a bunicii, că era sărbătoare mare (din aia care nu trece fără leveșă, că vine sfârșitul lumii în Ardeal), au venit să cânte niște domni ceterași mai bruneți, că mai veneau prin sate și mergeau pe la casele mai acătării…

Domnișoară (aveam vreo 12 ani, eram cu vreo 5 cm mai scundă decât acum, când tot de la copii mă îmbrac), lăsați mâna moale și bateți mai de sus, ascultați-mă pe mine, că am fost și bucătar.

S-a băgat definitiv la tărtăcuță (cred că a fost primul om care mi-a zis dumneavoastră), la un loc cu lecția bunicii și, în afară prima tentativă de după vreo 15 ani, când mi-au ieșit niște gloanțe din cauză de prea mult griș, am rămas imbatabilă. Bat albușurile cu furculița de stau băț, și rețeta v-am dat-o deja, nu mai e cazul să o repet.

Cum se alintă leneșii: pseudo-pelmeni cu aluat de colțunași autohtoni și formă de tortellini

Eh, vin momente din alea în care, oricât ți-ar plăcea să traduci (și traducerile ie viața mea, la propriu și la figurat), îți vine să dai cu computerul de toți pereții, când înșiri aceleași trei atribute în altă ordine a mia oară. Și te apuci de spălat vase (bleah) și de făcut mâncăruri care îți iau mai mult de jumătate de ceas, ca să fii sigură că nu trebuie să te întorci degrabă la marketingheză.

Paranteză cu notă pentru copywriteri și marketingi:
Dacă ai un produs cu adevărat inovator, laudă-l cât poți și cât mai frumos.
Dacă vinzi cuie, scoabe și piroane (nu e ăsta produsul, dar e la fel de obișnuit), apoi toți știm la ce se folosesc, și ne interesează să nu se îndoaie când dăm cu ciocanul, să intre în perete și să țină ce au de ținut.
Cu cât îi pui mai multe floricele de genul
„perfect adaptat pentru pereți din beton armat, compactat prin vibrații sau pentru pereți de cărămidă executată manual sau industrial” cu atât mai mari sunt șansele să mă duc la unul la fel de bun sau mai slăbuț, care îmi zice doar la ce i-s bune cuiele, scoabele și piroanele.

Acestea fiind zise, înapoi la colțunașii noștri.

Care, să v-o spun pe aia dreaptă, nu-s nu știu ce mare filosofie. Sunt colțunași rusești, iar bucătăria rusească nu e faimoasă pentru rafinamente decât când e vorba de pită neagră. Și din ea, nu le duc dorul decât pitelor negre și foarte negre, untului la chil din piața de la gara Kievskaia și zișilor pelmeni. Care, dacă e să fiu sinceră, sunt un fel de verișoare perișoare în aluat, rudă bună cu colțunașii, ravioli și mama minunii mai știe ce alte lucruri de genul ăsta. De ce îmi plac, habar n-am. Dar îmi plac de mă usc de pe picioare. 

De ce-s ăștia pseudo-pelmeni? Păi pentru că n-am vrut să încerc rețetă nouă de aluat, și am reluat-o pe aia de la tanti Silvia (Jurcovan, biblia mea gastronomică). Așadar, am făcut o fuziune de basses cuisines russe et roumaine și a ieșit bine. Foarte bine.

Din cam jumătate de kilo de carne tocată de porc și vită, am făcut în chopper (și de lene, și pentru că era tocată cam mare) un amestec cu ceapă, oleacă de cimbru (ăsta nu corespunde tradiției, fi-v-ar spurcăciunea aia de mărar să vă fie de nas, că am căutat cimbru de mi-a ieșit pe ochi prin Moscova), sare și piper (mult, că dacă nu-s pipărați, din punctul meu de vedere, nu există). Din ce mi

Am reluat rețeta de aluat de colțunași, mi-am dat seama că forma de tortellini e foarte ușor de făcut dacă nu s-a uscat aluatul prea tare, și m-am ales cu un vis împlinit.

Mă îndop de două zile cu ei, deocamdată în leveșa de limbă de vită (rețeta e aceeași ca pentru leveșa obișnuită, sub condiția să fi spălat bine de tot limba de vită și să o fi frecat cu sare și cu ce mai știți voi că se curăță și să fi pus morcovii, petrinjeii și țelera abia după ce a fiert limba în apă cu sare vreun ceas bun). Mai încolo am să-i ung cu unt și, dacă ies din casă, cu smântână grasă.

Ceea ce vă doresc și domniilor dumneavoastră. Și să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

De la alții citire (3): când să nu te apuci de colțunași cu ciuperci

De exemplu, niciodată să nu te apuci de colțunași când ai de tradus, când n-ai mai făcut niciodată și când n-ai găsit tortellini cu ciuperci pentru leveșă. Iar cine face ca mine, și se apucă de așa ceva, ca mine să pățească.

wpid-dsc_0517.jpg

Și anume, după ce se autodeclară leneși, să își petreacă vreo oră frământând, întinzând pătură, tăind rotocoale și lipindu-le cu furculița, doar ca să își frământe apoi mâinile de grijă că s-or dezlipi și rămân fără umplutură… Tanti Silvia, aseară nu te-am iubit deloc, nu pentru că a fost greu (n-a fost), ci pentru că a durat mult (că am eu două mâini mai stângi și zero experiență la făcut tăiței). Așadar, de la Silvia Jurcovan (știți voi, biblia mea bucătărească, unde găsesc răspunsuri la toate întrebările la care n-are răspuns Internetul) citire:

  • 2 ouă mari
  • 50 g de griș
  • 150 g de făină
  • sare, cam o pișcătură

Batem ouăle, amestecăm grișul și sarea, adăugăm făina. Ca să nu repet citatul din Harap Alb, nu faceți și voi ca mine, puneți făina mai pe rând, că mie mi-a ieșit aluatul puțin cam dens, și m-am cam chinuit la întins. Frământăm și lăsăm 15 minute la hodină. Evident, dacă aveți mașină de făcut paste, viața voastră va fi mult mai ușoară. Eu n-am pentru că, după cum știți deja, leveșa mea favorită e cu găluște, pe care le fac și-n somn, cu o mână legată la spate.

Dacă aveți mașină de paste, faceți sul, tăiați rondele, întindeți-le puțin mai groase decât de tăiței. Dacă nu, iacă pățiți ca mine, și faceți pătură ca bunica.

Evident, pentru că viața nu e simplă, planșeta mea e pentru pitici, adică jumătate din una obișnuită, și a trebuit să întind două pături. Bine măcar că m-a dus mintea să acopăr aluatul pentru a doua, că de se întărea, vai, ce urecheală mi-aș fi tras.

După ce ați întins, prin orice metodă, aluatul, tăiați-l rondele sau pătrate. În mijlocul lor puneți un vârf de linguriță de umplutură (în cazul de față, ciuperci călite cu ceapă verde, usturoi și morcov, amestecate în chopper cu puțin caș și un ou), le îndoiți în două și le lipiți marginile bine cu o furculiță. Dacă vi se pare că s-au cam uscat, dați cu degetul muiat în apă pe margine, o să se lipească mai bine.

Dacă tot nu v-a trecut teama (ca și mie) că se vor desface în leveșă, fierbeți colțunașii în apă cu sare și puneți-i apoi în leveșă.

Și, după cum v-am spus, cine-a face ca mine, ca mine să pățească. Dar măcar se va sătura cu bunătăți.

Marțolea de sâmbătă. Cu tarhon.

Pe când credeai că ai pățit tot ce se putea păți în bucătărie, Marțolea lovește din nou. Și nu doar marțea, evident că nu. Și dacă credeai că bucata de carne din supă (limbă în zamă de tarhon, în cazul de față) nu se poate prinde de fundul oalei, te-ai înșelat.

wpid-dsc_0237.jpg

Ba da, se poate. Zama a supraviețuit, bucătarul leneș a râs de sine însăși, și vă poftește să râdeți și voi.

Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

Ghidul bucătarului econom: 1 pui la cuptor, în 6 feluri simple

Să stabilim din start că eu sunt fată de la țară, mă zgârie pe conștiință să arunc mâncare. Și dacă am poftit la pui întreg la cuptor, apoi l-am reciclat de i-au mers fulgii pe care nu-i mai avea. Iar această postare va fi kilometrică, în special pentru că mi-e lene mie să caut în mai multe locuri.

Se dau, așadar, următoarele ingrediente (1):

  • 1 pui de 1,7 kg
  • sare, piper, oregano

Se spală puiul cu apă rece, se uscă cu un șervet de hârtie, se dă cu sare, piper și oregano pe toate fețele, și pe dinăuntru. Se dă la cuptor, în cazul de față pe pseudo-sticlă* (că suntem leneși, nu spălăm sticle decât de musai), pusă într-o tavă rotundă, cu ceva apă și morcovi prin apă. Se supraveghează cu poftă cca. 1 oră și jumătate. I se rupe o aripă, de poftă. Se decide că e gata și se scoate din cuptor. Se face o poză, sperând că nu se observă aripa lipsă.

wpid-img_20150310_140702.jpg

Se mănâncă țubacele (copane, ciocănele, pulpe inferioare) și cealaltă aripă cu morcovii copți odată cu puiul. Se mai ciupește niște piele crocantă. Se bea un pahar de vin și se așteaptă să se răcească nițel puiul.

DSC_0214

Se taie pe la încheietura șoldului, se dezosează cu mâna, că intră ca-n unt. Se taie pe lângă osul pieptului (culților, știu că-i zice stern, să știți) și pe lângă iadeș, se introduce un deget și se desprinde și pieptul de pe oase. Spinarea se dezosează cu mâna, se ciugulește pielea crocantă și se păstrează carnea. Se lasă toate la răcit și, apoi, se dau la frigider până dimineață, că e târziu deja.

Dimineața, se ia cam (2jumătate din piept (partea de dedesubt, fără piele, că la salată e mai fățoasă aia exterioară), se aruncă în chopper și se toacă, împreună cu grăsimea și gelatina din tavă și cu morcovii rămași. Se observă că nu e suficientă grăsimea ca să iasă pateu și se adaugă smântână dulce – nu dați cu parul, voi puteți pune ce vreți, supă (la care revenim mai târziu), unt topit, ce vă tună și vă trăznește prin cap. Aici suntem la bucătarul leneș, punem ce găsim în frigider. Avantajul e că nu schimbă gustul. Dacă e nevoie, mai punem sare și piper. Aranjăm pentru pozat, fotografiem, tăiem pită, mâncăm. Dăm la frigider și, pentru că a ieșit cam multișor pateu, punem și la congelator, că om vedea noi cum se poartă când îl scoatem.

DSC_0217

Cu burta plină, mai luăm niște ingrediente (3) pentru supă:

  • 4 morcovi mari
  • 1 păstârnac mare
  • 2 pătrunjei mari

Se taie în patru pe lung, se ung cu ulei, cum zice guru Aphextwinz, se sărează și se dau la cuptor până prind o crustă frumoasă. Fără carne, de data asta, că se face cu oasele puiului de ieri. Se dă apa în clocot, se pun în ea oasele și zarzavaturile, se adaugă sare după gust, se fierbe până vă place gustul. Se bea o cană repejor, după poză, evident. Și apoi încă una, iar restul se congelează pentru re-reciclare.

DSC_0222

Se mai și muncește în timp ce fierbe supa, dacă lucrăm de-acasă, ca bucătarul leneș, iar până fierbe, de foame, se taie câteva felioare din pieptul rămas și se fabrică un bol mic de salată cu (4) ardei copți, salată creață, oțet balsamic, sare și o pișcătură de zahăr (da, zahăr, bine ați auzit).

DSC_0220

În ziua următoare, la trezire, se mănâncă mini-sandvișuri dintr-o chiflă, cu (5) cremă de telemea, ardei copți, salată verde, ridichi și șold de pui.

DSC_0227

Seara se sacrifică ultimele bucățele de pui date prin chutney de prune, la sugestia proprietarei traistei cu bucurii, în lipie (deh, cine are copii, învață să păcălească și șaorma, și ne dă și nouă idei), după ce se mai adaugă (6) sos de iaurt cu cremă de telemea și cățel de usturoi mai mărișor, uns pe lipia tăiată în jumătate și desfăcută, salată creață, verde și roșie, cu sosul de mai sus și ardei copți, că și din ăia au fost vreo tonă.

DSC_0230

Și cu acestea se încheie epopeea puiului la cuptor. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.


* Pseudo-sticla e un suport metalic pentru pui, se bagă în burta puiului exact ca o sticlă, funcționează exact ca o sticlă. Se așează cu pui cu tot într-o tavă mai mare (eu am un vas de sticlă termorezistentă) și se dă la cuptor. Dacă nu încape puiul decât orizontal, puteți să îl puneți în tavă, pe pat de morcovi tăiați în felii mai groase (2-3 cm), cu ceva apă, cât să nu se atingă de pui.

Cremă de ardei copți (de mine, de mine)

Întrucât (orice expunere de motive care se respectă începe musai cu asta):

  • bucătarul leneș crapă de somn (a umblat noaptea la concerte)
  • nu a apucat astă toamnă să pună ardei copți în pungi mai mici și n-o să facă chiar așa multă salată
  • a învățat pe bază de musai să facă cremă din orice ȘI
  • să facă zupă de bază de legume
  • n-are chef de munca lăsată de izbeliște de ieri nici de doi bani

S-a decis, ca să nu ne mustre prea rău conștiința că nu muncim, fabricarea din 1 ardei copt, 2 linguri de smântână dulce, 1 cană (de ceai) de supă de bază, 2 căței de usturoi (încă nu am ieșit din faza usturoi cu orice), sare și piper, a cremei de ardei copți de mine însămi, după cum urmează:

  • decongelat și fiert zupa cu usturoiul curățat și ardeiul decongelat în ea
  • băgat blenderul în ibric, făcut ardeiul praf
  • adăugat smântâna, sarea, piperul
  • coafat pentru poză, distrus freza prin transportarea cremei, cu lingura, spre gură.

Poftă bună, lene ușoară (și bineînțeles că puteți să condimentați cu ce vă mai trăznește și vouă prin cap, dacă n-ați fost la concert aseară).

Ce poți face cu două ouă (3): găluște de gris

Bineînțeles că nu-s decât pentru holtei mai avansați, dar prind bine la casa omului de ambe sexe. Supa e aici.

image

Așadar, ingrediente:
2 ouă (separate în albușuri și gălbenușuri)
Cam 1 cană de gris
Pișcătură de sare

Cu o furculiță, batem albușurile cu sarea, spumă tare. Adăugăm pe rând gălbenușurile, prin răsturnare. Tot prin răsturnare, încorporăm grisul până se vede urma furculiței prin compoziție.

image

Luăm o lingură înmuiată în apa cu sare sau supa care clocotește și formăm găluște. Le fierbem. Dacă le-am fiert în apă, le scoatem cu spumiera și le punem în supă. Mâncăm.

Poftă bună, lene ușoară!

Continuă lectura

Cremă de hribi cu smântână dulce și lapte

Habar n-am cum se face crema asta la restaurant, dar văd că nevoia mă învață cel mai bine.

DSC_0068

Așadar, ingredientele:
100 g de hribi opăriți și congelați (că din ăștia am avut)
2 linguri de smântână de gătit (în principiu, e același lucru cu smântâna de frișcă, dacă aia nu are zahăr)
200 ml de lapte
1 cățel de usturoi
1 linguriță de unt
sare
cimbru

Fabricație:
Călim 2 minute usturoiul în unt. Adăugăm hribii. Mai călim 2 minute. Evident, dacă folosim hribi proaspeți sau neopăriți, îi lăsăm mai mult, că nu vrem să îi mâncăm cruzi. Iar dacă avem doar ciuperci de pășune (champignons, dar nu m-am putut abține, din cauză de deformare profesională), merg și alea, dar ar fi și mai bune cu câțiva hribi uscați rehidratați. Dacă se poate, în lapte fierbinte, pe care îl folosim la cremă.

Turnăm hribii în blender împreună cu smântâna. Facem bzzzzzzzzzz până ne place consistența. Adăugăm sare, cimbru. Turnăm laptele fierbinte. Continuăm să bzzzzzz. Dacă vrem să mai lungim crema, mai punem lapte, mai dăm cu bzzzzz.

Gata. Mâncăm. Poftă bună, lene ușoară.

Păstârnac. Piureu. Cremă. Cu orice.

Ăia care mă cunosc foarte bine știu deja că nu mă omor nici după cartofi, nici după orez. Nu că nu mi-ar place gustul, dar organismul meu refuză amidonul și basta. Așa că am fabricat cel puțin țelină pai, chipsuri de morcovi, piureu de dovleac și pilaf de hrișcă.

Eh, săptămâna trecută am dat prin piața mea favorită (Ion Meșter, Mănăștur), pe la unii din furnizorii mei favoriți, și m-am întors cu dovleac (tăiat de doamna cofăriță direct în piață, că na, sunt mai bleagă zilele astea), morcovi și păstârnac.

Dovleacul vi l-am povestit, morcovii i-am pus la leveșă (și o cremă rapidă de rădăcinoase, din supă și rădăcinoasele fierte în ea).

DSC_0062

Păstârnacul (2 bucăți mari, cam cât antebrațul meu (mititel) de lungi) l-am copt într-un vas de sticlă termorezistentă cu capac (dar cred că  nu tușește nici în vreo tavă sau vreo cratiță), dat cu puțin ulei (2 lingurițe), cât să se prindă sarea și chimionul de el.

Și l-am mâncat în două variante: piureu cu smântână dulce și lapte (că nu-mi mai ajungea smântâna) și cremă cu leveșă degresată de găină și puțină smântână.

În poză e piureul, cu fleica la cuptor pe care nu pot încă să o mănânc netocată în chopper.

Luați de testați, că mie tare bun mi s-a părut.

Piureu/cremă de dovleac cu cacao și ardei iute

Pentru că bucătarul leneș e, din motive chirurgical-ortognatice, la regim lichid și semi-lichid, așteptați-vă la tot felul de rețete improvizate din orice se poate lichefia și stropși.

DSC_0054

Baza e, de regulă, o leveșă, pe care o găsiți aici, cu ingrediente cu tot. Dacă nu aveți chef să faceți leveșă, merge și o supă de cub sau, și mai bine, dacă aveți noroc și Lidl în oraș, supă la conservă/borcan. O fi și în altă parte, dar n-am văzut eu. Eu am fabricat și congelat, pentru că nu trebuie păzită. Carnea și zarzavaturile le-am stropșit și pe ele și le-am halit ba sub formă de piureu, ba sub formă de supă.

Așadar, ingredientele:

4-5 felii de dovleac (dacă aveți de unde alege, nu din ăla de plăcintă, lunguieț, că e prea apos și dulce)
supă (dacă vreți cremă, nu piureu)
200 ml de smântână dulce (de gătit)
sare
1 cățel mic de usturoi

1 pișcătură de cacao cu ardei iute (dacă nu aveți amestecul ăsta, și probabil nu îl aveți, luați cacao și boia iute)

Metoda de fabricație:

Coaceți dovleacul. Dacă sunteți în stare post-chirurgical-ortognatică, la fel ca mine și dacă tot vă apucați, coaceți un dovleac întreg (în felii) și congelați-l fără coajă în pungi de câte o porție-două, că o să vă pară bine.

Dați smântâna în clocot cu cățelul de usturoi tăiat felii. În condiții normale de gătit, aș fi zis să puneți usturoiul la copt cu dovleacul și să îl scoateți când e păstos. Dar astea nu-s condiții normale și, să fiu sinceră, vă va fi foame cam tot timpul, pentru că vă veți plictisi de mâncat înainte să vă săturați…

Turnați dovleacul în blender. Turnați smântâna peste el, împreună cu usturoiul. Dacă vreți să faceți cremă, turnați și supă, cam câtă trebuie ca să poată fi băută ușor. Adăugați sare, dacă e musai. Pentru mine a ajuns cea din leveșă. Adăugați și cacaoa cu ardei iute (reiau, se poate înlocui cu o pișcătură de cacao și una de boia iute, pentru că eu am primit condimentul ăsta cadou și pe aici încă n-am văzut).

Porniți blenderul, pasați totul, turnați în boluri, luați o linguriță și începeți aventura. La sfârșit veți avea, probabil, mustăți portocalii, dar și un stomac plin și niște papile gustative fericite.

Poftă bună și sănătate.