Arhive autor: Bucătarul leneș

Avatarul lui Necunoscut

Despre Bucătarul leneș

Eficiența e lene cu cap. Am cap. Sunt leneșă. Concluzia-i evidentă. Sau nu?

Cremă de broccoli cu usturoi copt

Publicat pe de
1

Dacă mă veți vedea în zilele următoare cu ceva verde-n păr, nu va fi o floare sau un fluture. Am făcut, pur și simplu, cremă de broccoli. Cam un sfert din ea a ajuns (bineînțeles, din cauza îndemânării mele) pe faianță, șorț, ochelari și carlionți… Dar măcar a fost simplă (dacă nu luăm în calcul că mi-a fost prea lene să cobor și să urc patru etaje după un cub de supă de legume, și am făcut concentratul în casă, pe aragaz).

Ingrediente:

1 pungă de broccoli congelat
1 căciulie de usturoi
2 linguri de ulei de măsline
1 cub de supă de legume
1 l de apă
2-3 linguri de smântână fermentată

Scurta pregătire:

Fierbem broccoli în supă, până se înmoaie (supă de cub știți să fierbeți, nu?) și apa scade la jumătate din cantitatea inițială. Scurgem supa într-un castron, pasăm broccoli împreună cu usturoiul copt (în cuptor, cu partea dinspre rădăcină tăiată în așa fel încât să eliberați cățeii din coajă cu o ușoară apăsare, când sunt copți), adăugăm smântâna, subțiem cu supa rămasă, până când ne place textura. După gust, adăugăm sare, piper și ceva ulei de măsline. N-am avut curaj să pun și mentă. Dacă vă țin băierile, puneți voi.

În poză veți vedea un ou poșat (poché sau poached, never posh), după indicațiile din filmulețul de aici. Nefranțuziții se vor descurca singuri, mă tem…

Îmi mai nenorocesc și eu propriile opere, așa că nu vă recomand să le combinați decât dacă vă plac mâncărurile ceva mai fade. Dacă nu vă plac, puteți adăuga crutoane aromatizate, bacon uscat în cuptor, brânză maturată rasă, pe rând sau împreună.

Marțolea de vineri (sau orice altă zi din săptămână)

Publicat pe de
3

Stră-stră-stră-stră…bunicile noastre erau niște istețe nemaivăzute. Își făceau ele vreme de chiulit de la muncile casnice cel puțin o dată pe lună și marțea, când venea Marțolea și le smotocea caierele, le deșira pânza din război, le rupea suveica și câte altele.

Paranteză cu strămătușă-mea Valerie, soră de-a străbunicii, și cu Marțolea:

Femeia asta se ținea, zicea bunică-mea și se scutura de râs numai gândindu-se la ea, veșnic de șotii. Ba le speria pe doamnele de la oraș, neveste ale fraților ei, ba își mânjea cu funingine pretendenții, ba le turna apă-n ochi prin mâneca de la cojoc… Și totuși, n-a rămas nemăritată. Era, de fapt, măritată-n alt sat, unde mai era căsătorită și una din surorile bunicii. Și-avea sora asta a bunicii o soacră deloc simpatică (deh, nu-i treaba soacrelor să fie simpatice) pe care-o apuca hărnicia în fiecare marți, că ea până n-o vede pe Marțolea n-are de gând să se lenevească… 
Așa că s-a gândit Valeria noastră să-i facă un pustiu de bine nepoatei. Știa că soacra de mai sus țese-n casa dinainte (camera de la drum) și că n-are habar ce fac ele-n cohe (bucătăria de vară, din capătul celălalt al casei). Așa că și-a dat jos năframa, și-a desfăcut conciul, s-a ciufulit bine și și-a tras părul peste față, după care a intrat pe fereastră în casa dinainte și-a smotocit-o pe soacra celeilalte mătuși de să-i meargă fulgii, până a promis că nu mai lucrează marțea, nici ea, nici alte femei din casă. Până să ajungă speriata soacră în bucătăria de vară, Valeria era deja cu năframa legată, serioasă nevoie mare, și se prefăcea că n-a auzit nimic, nici o Marțole, că așa ceva nu există…

Care-i rostul poveștii? Păi mi-am amintit-o ieri (vineri), când s-a gândit Marțolea să-și facă de cap pe la infailibilii bucătari leneși, după cum urmează:

S-a scăpat planșeta de pe balcon, de la etajul patru. Din fericire, a aterizat pe iarbă și nu pe vreo mașină a vecinilor, și nici nu s-a făcut așchii.

E posibil să fi copt pita la grill. Bine că s-a copt și că nici  n-am ars-o.

Turta dulce (pe care n-o fac prima dată) s-a făcut biscuiți de muiat în ceai. Delicioși la gust, dar excesiv de crocanți, ca-n poza alăturată. Și, din fericire, nici n-a venit nimeni din cei poftiți să o guste.

Turtp dulce

Turtp dulce

Concluzia? Nu-i musai să fie marți ca să vină Marțolea…

Pseudo-pachețele de pseudo-primăvară

Publicat pe de
Răspunde

O să mă întrebați „Ce-ți mirosi, mă, a primăvară, că mai avem iarnă multă înainte?”.

Păi mai nimic, două pungi de legume congelate pentru wok (dacă aveți mai multă minte decât mine, cumpărați din cele făcute fideluță, ca să nu mai aveți de tocat după aia), patru linguri de sos de soia, încă vreo patru linguri de ulei și jumătate de pachet de foi de plăcintă, tot congelate. Și cuptorul care trebuia preîncălzit pentru pâine.


Se golesc pungile de legume-n wok, tigaie, ce-aveți pe-acasă, se călesc puțin la foc mare (chinezește), după ce a scăzut apa de pe ele, fără sare, în uleiul suspomenit. Când s-au călit se toarnă peste ele sos de soia (care le și sărează, dar dacă nu vă ajunge, mai adăugați sare), se adaugă ce condimente chinezo-orientalo-îndepărtate vă mai plac și se lasă la răcit.

Între timp, se scot foile de plăcintă (decongelate) din ambalaj, una câte una, se ung cu ulei, se taie-n patru (dacă sunteți eu) sau în mai multe, dacă aveți două mâini drepte, sau măcar una, spre deosebire de mine, care le am pe amândouă stângi, și se învelește vreo linguriță cu vârf de legume-n ele. Puteți să faceți pliculețe (dacă îmi semănați, vezi mai sus: două mâini stângi), sărmăluțe sau orice altă formă vă inspiră și, mai ales, vă iese.

Se dau (în mai multe șarje) la cuptor, pe hârtie de copt, cam câte 15 minute sau până se rumenesc. Dacă, după ce le-ați scos, le acoperiți cu un șervet curat de bucătărie, foaia de plăcintă se înmoaie nițel și tare bună e.

Aș minți dacă aș zice că rețeta e invenție proprie. Nu e. E o adaptare (a se citi: ce mi-am mai adus aminte) după o rețetă văzută la televizor.

Lenea e nesfârșită

Publicat pe de
Răspunde

Cititorii noștri e mai leneși decât noi, și cu un ascuțit simț al umorului. Au găsit făină de pâine pentru leneși și mi-au făcut-o cadou. E drept, te scutește doar de efortul intelectual, că de frământat nu se frământă singură.

Spaima bucătarului leneș: omleta

Publicat pe de
Răspunde

Una din cele mai mari spaime culinare ale mele e omleta. De aia prefer să fac papară. Instrucțiuni mai detaliate și istețe găsiți la celebrități. Varianta mea e una de înfrângere a spaimei, după cum urmează:

wp-1489478323872.jpg

Ingrediente (pe cap de mesean):
1-2 ouă, după cât sunteți de flămânzi
1/2 morcov (făcut tăieței cu instrumentul de curățat cartofi)
țelină, dacă vă place, cam tot cât morcov, făcută și ea tăieței
50 g brânză, de orice fel, dar ideal ar fi să se topească
1-2 linguri de ulei
sare, piper

Punem tigaia la încălzit, turnăm uleiul, prăjim morcovul și țelina.
Între timp, pentru că suntem eficienți, ca orice leneș care se respectă, batem ouăle cu sarea și piperul.
Dacă morcovii și țelina s-au rumenit (caramelizat, dacă suntem mai snobișori), turnăm ouăle bătute bine peste ele. Ședem cuminți lângă tigaie până când marginea „plăcintei” începe să se desprindă de marginea tigăii, iar amestecul e lichid doar pe o grosime de 1 mm, deasupra și în mijloc (2-4 minute la foc mediu spre mare). Din momentul ăsta avem două opțiuni: dacă avem un capac suficient de mare ca să acopere tigaia, reducem focul și acoperim tigaia cu el cam 1 minut, ca să se închege deasupra, iar dacă nu, luăm 1-2 palete (în funcție de neîndemânare) și întoarcem omleta pe partea cealaltă. Dacă aveți o tigaie bună, puteți să opriți focul după ce ați întors-o. În principiu, tigaia păstrează suficientă căldură ca să se prăjească și milimetrul de ou semi-închegat rămas.
Scoatem omleta pe farfurie, presărăm jumătate din ea cu brânză, o îndoim în două și o mâncăm cu poftă bună, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.






Lene, cu garnitură de ciuperci la cuptor

Publicat pe de
Răspunde

Na, iaca, m-am întors acasă sportuită și flămândă. Am aruncat un ochi prin frigider, am decis că minunata improvizație de paste vegetariene (dacă nu pui carne, că n-ai sau nu vrei) presupune prea multă muncă pentru un om sportiv, așa că am sacrificat jumătate din ciupercile de pășune (champignon, ca să nu le zicem pe numele pe care le zicea bunica) culese recent din magazin, şi le-am trimis, în 10 minute, în direcția cuptorului.

 

 

 

 

 

 

Ingrediente:
ciuperci – câte aveți, dar să fie din alea cu pălărie (adică nu pleurotus şi altele asemenea)
sare (şi piper, dacă vă place) – câte o pișcătură  Dacă mă întrebați cât e pișcătura  apoi e câtă sare puteți lua între două degete. Nici mai mult, nici mai puțin.
buruiene provensale (adică Herbes de Provence), dacă aveți. dacă nu, nu tușesc nici de la cimbru, oregano, busuioc ori măghiran (sau toate la un loc)

Metoda de fabricație:

Sărați, condimentați  dați la cuptor, așteptați până scade dimensiunea ciupercilor cam la jumătate. Scoateți din cuptor. Mâncați. Să vă fie de bine.

Spaima începătorului faţă cu mâncarea gătită

Publicat pe de
Răspunde

Tocmai mi-a tunat să fac o salată de făsui cu fasole uscată, că de mă prinde mama ca n-am folosit-o încă, îmi rupe urechile (şi vine-n vizită azi).

Şezând eu şi alegând fasolea, mi-am amintit ce puţină minte aveam când eram mică şi nu mă lăsau să-mi fac de cap (nu că acum aş fi tare mare, da’ măcar am buletin). La cât de dragă îmi era treaba asta (de care bunică-mea se grăbea să scape, ca de râie), dacă n-aş fi pus mâna pe lingura de lemn din proprie iniţiativă şi cu atitudinea de tipul „curaj, găină, că te tai”, n-aş fi ajuns în veacul vecilor să gătesc, şi cu atât mai puţin să scriu despre mâncare.

Aşadar, prietene începător, nu te teme. Ca şi pe mine, te-or fi pus alţii (mai pricepuţi, unii dintre ei) la munca de jos (ales fasole, curăţat usturoi, tăiat ceapă şi altele la fel de simpatice), când găteau pentru mai mult de 2-3 persoane. Fă-ţi curaj, pune ceva în cratiţa aia, şi ce-o ieşi, o ieşi. Dacă-i şi comestibil, cu atât mai bine.

Hai, la cratiţă, că nu muşcă. Mă jur pe wok-ul de la Tefal (my precioussssssss).

Dovleac copt şi cârnăciori pe băţ

Publicat pe de
Răspunde

536df-cimg3719

Ingrediente (2 porţii):

1/4 dintr-un dovleac mare sau 1/2 dintr-unul mediu sau, de ce nu, 1 dovleac mai mititel. doar să nu fie din cei de plăcintă, că-s grozav de dulci, ca de prăjitură.
4 cârnăciori proaspeți, din cei mai subțirei.
sare, piper, ulei de măsline, chimen măcinat

Tăiem dovleacul (cu coaja spălată) în felii de cam două-trei degete lățime (la coajă). De preferat, în așa fel încât să stea în poziție verticală în cuptor, pe coajă. Dacă nu se poa’, nu se poa’. Nu-i grav, dar, ca în poză, o să aibă crustă doar pe o parte. Pe aia care nu se vede, în cazul de față
Îl masăm bine cu uleiul, sarea, piperul și chimenul măcinat.
Îl punem în tavă și l dăm la cuptor, la foc mediu. Îl lăsăm în pace vreo jumătate de oră, după care începem să-l sâcâim prin înțepare cu o frigăruie. Când intră în el ca în brânză și pe deasupra s-a format o crustă frumoasă, e gata. Ştiu că sunteți deștepți și dacă vi se pare că începe să se ardă veți reduce focul. De-aia nu vă mai zic nimic.

Cârnăciorii proaspeți se chinuie ca în poză și se dau la cuptor, vreo 30 de minute, sub forma instalației prezentate aici. Adică se fac frigărui proptite pe o tavă căptușită cu folie de aluminiu (de lene, evident, că ne scutește de spălat vase). Dacă sunteți mai harnici sau ați uitat să cumpărați folie, turnați o cană de apă în tavă, ca să nu se ardă grăsimea scursă de pe cârnați. Şi dacă tot adusei vorba, îi înțepăm din loc în loc cu o scobitoare, să fim siguri că se scurge o parte din grăsime.

Hummus cu doi M, sau cum n-am pus coada la lingură

Publicat pe de
Răspunde

Insist, iubiți cetitori, hummus se scrie cu doi (2) M. Cu unul singur, e pământ de flori.

Şi acu’, dacă tot mi-am liniștit conștiința profesională, vă voi povesti cum se face hummus acasă, cu mânuțele alea două ale musafirilor.

Fără să pui coada la lingură, că  ne inspirarăm de la alții, și ne plăcu ce ieși.

Se ia un musafir, de preferat unul care gătește și acasă. Şi un computer de orice marcă, cu internet, ca să aflăm ingredientele de bază.

Se adaugă:

  • 1 conservă de năut fiert (400 ml). Evident, nu vă împiedică nimic să cumpărați năut uscat, se fierbe exact ca fasolea, dacă aveți răbdare să-l puneți la înmuiat, fiert, decojit. Dacă nu sunteți leneși. Eu sunt.
  • 5 căței de usturoi (sau mai mulți ori mai puțini, în funcție de cât de mult vă place usturoiul)
  • 1 lingură de pastă de susan (ați făcut cunoștință cu ea aici)
  • sumac
  • chimion turcesc măcinat
  • sare

Se pune musafirul la treabă, după cum urmează:

–Dă prin blender năutul scurs de apa din conservă! Ca să ajungeți la consistența dorită, dacă îl vreți mai lichid, scurgeți apa într-o cană, nu în chiuvetă, și adăugați din ea în amestec.
–Na-ți usturoiul și presa, zdrobește-l și amestecă bine!
–Stai sa pun și o lingură de pastă de susan!
–Na-ți sumac, chimen, sare!

Toată treaba asta durează vreo 5-10 minute, iar rezultatul e mai bun decât orice hummus de magazin. Dacă n-am dreptate, puteți să vă plângeți. O să dau vina pe musafir, evident.

 

Dulciuri pentru to(n)ţi ca mine. Sau cremă de zahăr ars

Publicat pe de
Răspunde

După cum vă ziceam, la dulciuri sunt complet toantă. Pentru mine-s muncă multă cu satisfacție puțină. Mâncatul unui măr e mult mai simplu și eficient. Cu toate astea, ca să nu mă fac de râs complet, am învățat de la mama să fac cremă de zahăr ars. Cam după cum urmează.



8 + 8 linguri de zahăr tos
8 ouă
1 l de lapte
zahăr vanilat sau scorţişoară sau coajă rasă de lămâie ori portocală

În cratița sau forma în care veți coace crema, caramelizați primele 8 linguri de zahăr. Amestecați cu o lingură de lemn pe care o folosiți doar pentru prăjituri (a propos, e de preferat să folosiți o cratiță în care n-ați prăjit ceapă sau alte chestii cu gust sau miros puternic) până când zahărul e lichid, translucid și de culoare maro deschis (dacă a ajuns maro închis și fumegă, atunci e ars de-a dreptul și amar, așa că turnați apă în cratiță  dizolvați zahărul, spălați cratița, ștergeți o bine și reluați operațiunea, cum am făcut și eu la prima tentativă). După ce s-a lichefiat zahărul, rotiți cratița ca să îmbrăcați pereții în caramel și (dacă îi aveți) distrați-vă pruncii cu felul în care trosnește zahărul în timp ce se răcește.

Greul a trecut. Acum bateți cu telul ouăle întregi împreună cu celelalte 8 linguri de zahăr, bine de tot. Turnați laptele și mirodeniile, mai bateți oleacă și turnați compoziția peste caramel. Dați crema la cuptor, la foc mijlociu, la Bain-Marie*.

Gata (când are consistența unei gelatine, iar dacă o înțepați cu o frigăruie sau o andrea, iese curățică). E mai bună rece, dar, dacă nu vă puteți abține, merge și călduță.

* Cum adică ce-i aia Bain-Marie? O cratiță în altă cratiță mai mare, în care ați turnat apă fierbinte. Nu-s eu mare expertă (v-am zis că nu mă pricep la dulciuri), dar ăia care se pricep (Silvia Jurcovan, în cazul meu) spun că nivelul apei din cratița mare trebuie să fie mai jos de fundul cratiței cu crema.

Atenţiune mare!
Punctul de topire al zahărului este foarte ridicat. Nu vă împingă, vă rog, nevoia să atingeți zahărul lichid, pentru că arsura cu ulei e mic copil pe lângă arsura cu zahăr încins.