Zaventemse karbonade à la Cluj

Să începem prin a vă informa că așa ceva nu există, dar am decis că se va boteza după locul primei dezinginerizări, în cursul unei mici vacanțe minunate pe la prieteni.

Adică reverse engineering, pentru că bucătarul leneș e filoloancă și își permite să inventeze cuvinte după cum vrea sufletul dumisale.

Există, în schimb, o minune a bucătăriei belgiene, alta decât cartofii prăjiți, ciocolata și midiile, care se cheamă carbonnade à la flamande sau vlaamse karbonade sau, în olandeză, stovflees, și anume tocană de vită cu (ce altceva decât) bere.

wpid-img_20150527_133238.jpg

Dacă rețeta originală e cu vită, ceapă și bere, bucătarul leneș, pentru că așa a simțit dumneaei, a mai adăugat în prima variantă morcovi, usturoi și ciuperci, iar în a doua, păstârnac, usturoi și ciuperci, în funcție de ce avea în frigider. Cât despre condimente, în original sunt foaie de dafin, cuișoare, cimbru și muștar, dar bucătarului leneș nu îi place dafinul, cuișoare ori n-a avut, ori nu le-a găsit, că nu era la ea acasă, așa că s-a mulțumit cu cimbru și muștar. Și, esențialul, berea: în niciunul din cazuri n-a avut bere brună sau roșie de Flandra, așa că în bucătăria gazdei a pus bere de abație blondă, iar în a sa, bere blondă mai amară, că o ține de două luni în frigider.

Paranteză pentru musafirii aducători de bere: dacă aduceți bere, faceți bine să o beți, că eu vin și ceai nu vă mai dau.

O să întrebați de cantități, care au fost cam după cum urmează:

  • 500 g de pulpă de mânzat
  • 3 morcovi sau 3 păstârnaci mai mici
  • cam 100 ml de bere (de preferat brună sau roșie, dacă se găsește la dumneavoastră în frigider)
  • 1 ceapă mare
  • 4-5 căței de usturoi
  • 4-5 ciuperci cu picioruș cu tot.
  • 1 pumn zdravăn de mălai
  • sare, piper, cimbru, muștar

Le aveți? Bun. Începeți și gătiți. Curățați legumele. Tocați ceapa și căliți-o într-o cratiță mai adâncă și groasă, care va merge la cuptor. Adăugați morcovii ori păstârnacii tăiați în bucăți cam de 2 cm (o să stea mult la cuptor, nu vrem să se dezintegreze). Mai căliți puțin. Adăugați usturoiul feliat. Mai stați până începe să miroasă a usturoi și adăugați carnea sărată și pipărată. Amestecați și lăsați-o să prindă față, adică să se rumenească foarte puțin. Adăugați berea, dați-o în clocot. Adăugați apă cât să acopere de-un deget ingredientele. Gustați, sărați, dacă nu vi se pare că ajunge berea, mai adăugați, dacă vreți să fie mai dulce, puneți o pișcătură de zahăr sau un vârf de linguriță de miere.

Dați în clocot și, când clocotește, adăugați mălaiul, amestecați și dați cratița acoperită la cuptorul preîncălzit la 170 de grade. Știu că sunteți deștepți, dar totuși, ca să nu avem discuții cum au avut alții, vedeți să nu dați la cuptor și mânere de plastic. Se topesc, vă jur.

Lăsați-o în pace vreo oră și jumătate și apoi testați-o. Dacă puteți tăia carnea cu lingura, e gata. Dacă nu, o mai lăsați. Când e gata, opriți cuptorul, lăsați-o acolo și faceți, ca mine, o mămăligă, că oricum nu puteți concura cu cartofii prăjiți belgieni cu care se mănâncă tocana asta la mama ei acasă.

Să vă fie de bine, că mie mi-a fost deja de două ori.

Publicitate

2 gânduri despre „Zaventemse karbonade à la Cluj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.