Arhive categorie: amintiri din copilărie

Marțolea de vineri (sau orice altă zi din săptămână)

Publicat pe de
3

Stră-stră-stră-stră…bunicile noastre erau niște istețe nemaivăzute. Își făceau ele vreme de chiulit de la muncile casnice cel puțin o dată pe lună și marțea, când venea Marțolea și le smotocea caierele, le deșira pânza din război, le rupea suveica și câte altele.

Paranteză cu strămătușă-mea Valerie, soră de-a străbunicii, și cu Marțolea:

Femeia asta se ținea, zicea bunică-mea și se scutura de râs numai gândindu-se la ea, veșnic de șotii. Ba le speria pe doamnele de la oraș, neveste ale fraților ei, ba își mânjea cu funingine pretendenții, ba le turna apă-n ochi prin mâneca de la cojoc… Și totuși, n-a rămas nemăritată. Era, de fapt, măritată-n alt sat, unde mai era căsătorită și una din surorile bunicii. Și-avea sora asta a bunicii o soacră deloc simpatică (deh, nu-i treaba soacrelor să fie simpatice) pe care-o apuca hărnicia în fiecare marți, că ea până n-o vede pe Marțolea n-are de gând să se lenevească… 
Așa că s-a gândit Valeria noastră să-i facă un pustiu de bine nepoatei. Știa că soacra de mai sus țese-n casa dinainte (camera de la drum) și că n-are habar ce fac ele-n cohe (bucătăria de vară, din capătul celălalt al casei). Așa că și-a dat jos năframa, și-a desfăcut conciul, s-a ciufulit bine și și-a tras părul peste față, după care a intrat pe fereastră în casa dinainte și-a smotocit-o pe soacra celeilalte mătuși de să-i meargă fulgii, până a promis că nu mai lucrează marțea, nici ea, nici alte femei din casă. Până să ajungă speriata soacră în bucătăria de vară, Valeria era deja cu năframa legată, serioasă nevoie mare, și se prefăcea că n-a auzit nimic, nici o Marțole, că așa ceva nu există…

Care-i rostul poveștii? Păi mi-am amintit-o ieri (vineri), când s-a gândit Marțolea să-și facă de cap pe la infailibilii bucătari leneși, după cum urmează:

S-a scăpat planșeta de pe balcon, de la etajul patru. Din fericire, a aterizat pe iarbă și nu pe vreo mașină a vecinilor, și nici nu s-a făcut așchii.

E posibil să fi copt pita la grill. Bine că s-a copt și că nici  n-am ars-o.

Turta dulce (pe care n-o fac prima dată) s-a făcut biscuiți de muiat în ceai. Delicioși la gust, dar excesiv de crocanți, ca-n poza alăturată. Și, din fericire, nici n-a venit nimeni din cei poftiți să o guste.

Turtp dulce

Turtp dulce

Concluzia? Nu-i musai să fie marți ca să vină Marțolea…

Spaima începătorului faţă cu mâncarea gătită

Publicat pe de
Răspunde

Tocmai mi-a tunat să fac o salată de făsui cu fasole uscată, că de mă prinde mama ca n-am folosit-o încă, îmi rupe urechile (şi vine-n vizită azi).

Şezând eu şi alegând fasolea, mi-am amintit ce puţină minte aveam când eram mică şi nu mă lăsau să-mi fac de cap (nu că acum aş fi tare mare, da’ măcar am buletin). La cât de dragă îmi era treaba asta (de care bunică-mea se grăbea să scape, ca de râie), dacă n-aş fi pus mâna pe lingura de lemn din proprie iniţiativă şi cu atitudinea de tipul „curaj, găină, că te tai”, n-aş fi ajuns în veacul vecilor să gătesc, şi cu atât mai puţin să scriu despre mâncare.

Aşadar, prietene începător, nu te teme. Ca şi pe mine, te-or fi pus alţii (mai pricepuţi, unii dintre ei) la munca de jos (ales fasole, curăţat usturoi, tăiat ceapă şi altele la fel de simpatice), când găteau pentru mai mult de 2-3 persoane. Fă-ţi curaj, pune ceva în cratiţa aia, şi ce-o ieşi, o ieşi. Dacă-i şi comestibil, cu atât mai bine.

Hai, la cratiţă, că nu muşcă. Mă jur pe wok-ul de la Tefal (my precioussssssss).

Cum să congelezi vinetele perfecte

Publicat pe de
Răspunde

Se iau douăzeci și ceva de kile de vinete, o mamă, o cumnată, un nepot harnic la spălat vinete (pretext perfect de jucat cu apa), un frate inventiv și cu simț practic, două beri și doi litri de apă plată.

Se spală vinetele împreună cu nepotul, se coc pe plita improvizată de frate (nu uităm de hidratare, da?), se curăță la o poveste cu mama (aici intervin berile sau ce-aveți prin casă) și cumnata, se lasă la scurs peste noapte, se pun în pungi și se congelează.

Bineînțeles că personajele pot fi alese după gustul fiecăruia. Esențial e să batem din gură, că trece timpul mai repede.

A fost greu?

wpid-dsc_0006.jpg

P.S.: Nu uitaţi să gustaţi fiecare vânătă în parte, când o curăţaţi. Nu ştiu să explic gustul vinetelor bune, dar alea ne-bune au un gust oribil, acru, amar, iute şi înecăcios, în acelaşi timp. E imposibil de uitat şi de ratat.

Mămăliga cu brânză – alte amintiri din copilărie

Publicat pe de
Răspunde
Mămăligă pentru conlocuitori

Mămăligă pentru conlocuitori

Vorbeam acum ceva vreme de amintirile din copilărie. Culinare, evident.
Una din ele e mămăliga cu brânză a bunicii. Fără fasoane și pretenții. Mi-aș fi dorit să învăț să fac mămăligă adevărata, ca ea, da’ n-a mai apucat să mă învețe și-am rămas doar cu rețeta de găluşte.

Mămăliga asta cu brânză, ardelenească, e un animal destul de sucit, se cere să fie din aia tare, de să tremure masa, din făină de mălai extra, nu grișată, că iese terci, și e destul de greu de făcut din mână (mai ales din mâna mea, prietenii știu de ce și, dacă se prezintă la masă, se oferă să țină ei de oală. E la fel de adevărat că e mai ușor de făcut decât una clasică, la care fierbi apa (nu știu câtă), pui mălaiul (în proporție necunoscută), mai fierbi o tură și apoi amesteci totul, până nu mai știi de tine.

Așadar, mămăliga cu brânză se fabrică din mămăligă și, ideal, brânză frământată (înlocuibilă cu brânza de burduf, numa’ brânză grasă și lipicioasă să fie). Idealul meu personal e brânza iute de la văru-meu, da’ asta-i altă poveste.
Brânza frământată, dacă vă pare necunoscut termenul, se face din caș de oaie, cât mai gras, măcinat și amestecat cu sare. Bunica, pe vremea când congelatoarele frigiderelor Arctic erau minuscule, o punea în borcane mari și o acoperea cu untură topită, ca să nu intre aerul și să o strice. În ziua de azi, marile și mai micile gospodine o pun la congelator.

Iar acum, că am isprăvit cu istoria brânzei, să trecem la procesul de producție care, să mă iertați, e ochiometric (v-am zis că nu știu să fac mămăligă aşa cum scrie la carte, nu?)

Ingrediente:
1 pungă mică de făină de mălai
cca. 2 l de apă
cam 1 linguriţă cu vârf de sare
brânză frământată sau de burduf, cât mai multă
1/2 pachet de unt, topit

Cum fac eu mămăliga:
Pun apa la fiert, cu sare și-aștept cuminte lângă aragaz. Când fierbe, torn mălaiul în ploaie, amestecând continuu cu telul pară (dacă n-aveți, încercați cu coada unei linguri de lemn; ies mai puține cocoloașe decât dacă amestecați cu lingura propriu-zisă). După cum spuneam, mămăliga asta trebuie să fie tare, nu terci de restaurant. Iar la sfârșit, când e fiartă, trebuie să se desprindă ușor de pe pereții oalei.

Restul e floare la ureche: lăsăm mămăliga să se răcească vreo cinci minute, topim în timpul ăsta untul, pregătim încă o oală/vas de sticlă termorezistentă şi două linguri: una de supă ca să întindem straturile de mămăligă și una mai mare, ca să scoatem mămăliga din oala în care-a fiert. Dacă vă întrebați de ce am eu nevoie de două linguri, e simplu, lingura de întins trebuie să fie permanent unsă cu unt, ca să nu se lipească de mămăligă. Dacă iau mămăliga din oală cu ea, întinsul straturilor de mămăligă devine o luptă.

Începem cu un prim strat de mămăligă (nu uităm să ungem fundul oalei cu unt), urmat de brânză multă-multă, și continuăm până am epuizat fie mămăliga, fie brânza, fie ambele ingrediente.

Dacă e iarnă, tăiem murături de la mama de-acasă, dacă e vară, improvizăm o salată rapidă de roşii.

Gata.

Fasolica – amintiri din copilărie

Publicat pe de
Răspunde

Sau fasolică bună-ai fost, şi de dulce, şi de post! (zicală de-a bunicii)

Cred că toţi avem amintiri culinare din copilărie. Ale mele-s simple: pâine prăjită pe plita de la sobă, usturoiată şi unsă cu unt pe ambele părţi, cartofi copţi cu unt şi moare de varză, fasole cu ulei, sare şi piper.
Nu vă ofensez inteligența cu reţete pâine prajită, iar cu cartofii copţi v-am ofensat deja.
Subiectul de azi este o salată de fasole. Nu e nouă, o fac şi alţii, dar folosiţi-vă de ea pentru inspiraţie într-o zi când vă e foame şi au conserve de fasole la ABC.

Ingrediente (pentru 3-4 persoane):
o conservă mare de fasole – simplă, în apă, fără sosuri şi condimente (eu o prefer pe cea roşie, dar dacă doriţi şi poftiţi, puteţi amesteca o conservă mare de fasole albă, care-i mai ieftină, cu una mică de fasole roşie. arată foarte bine-n poze).
2-3-4 castraveciori muraţi (în funcţie de dimensiune şi de cât acrişoară vreţi să fie salata. dacă-s prea mulţi, mai tăiaţi, dacă-s prea puţini, mai adăugaţi, că doar de-aia sunteţi inteligenţi şi eficienţi, nu?)
ceapă verde, după pofta inimii (reiau o discuţie mai veche: începem cu mai puţină, mai adăugăm dacă nu ajunge)
3-4 linguri de ulei (dacă-i de măsline sau de floarea soarelui presat la rece, e ideal)
sare, piper
Dacă mai aveţi şi vă plac, puteţi adăuga gogoşari muraţi, măsline, mazăre. Improvizaţi voi, nu mă îndoiesc de asta.

Procesul de producţie:

Scurgeţi conserva (conservele) de fasole. Turnaţi fasolea într-un bol, adăugaţi castraveciorii tăiaţi cubuleţe, ceapa verde cu codiţe cu tot, asezonaţi cu ulei, sare, piper. Dacă vă place salata mai acrişoară, puteţi să adăugaţi şi puţin oţet (balsamic, de mere, de vin).

Gata.

Zamă de ouă

Publicat pe de
Răspunde

Cunoscută pe la mine și pe la alții prin sat și sub denumirea de „zam’ aită”. Și, totodată, drept una din cele mai rapide (maximum 30 de minute, cap-coadă) mâncări ale săracului de pe astă lume…
Se dau mai jos rețeta proprie (mai întâi) și rețeta lu’ buna (a doua).

Ingrediente (1):
2-3 linguri ulei (de măsline, dacă aveți, iar dacă nu, de floarea soarelui) SAU
1/4 pachet de unt
5-6 căței de ai (usturoi, în limba româna literară)
2-3 morcovi mari, rași sau tăiați bastonașe
1 sticluță mică de vin SAU
2 pahare de vin dintr-o sticlă mai mare
2 linguri cimbru
2-3 linguri faina
3 l de apa calda (puneți-o la fiert înainte să vă apucați de restul operațiunilor)*
6 oua (sa nu uitam ce fel de zamă facem, nu?)

După cum am zis, începeți prin a pune apa la fiert, în alta oală decât cea în care veți face supa. Acuma, ideal este ca, pentru supă, sa aveți o oală mai mult înaltă decât largă, da’ nu tușește nici dacă o faceți în orice altă oală.
Apoi, căliți întâi morcovii și apoi aiu’ tăiat felioare în ulei sau unt sau un amestec de amândouă. Adăugați făina și învârtiți-o de doua ori în oală. Adăugați cimbrul. Începeți să turnați, cu un polonic sau ibric, din apa fiarta, ca să diluați amestecul lipicios de făină și grăsime. Așa recomand eu. Puteți și să turnați direct apa, dar există șanse mari să rămână cocoloașe. După ce amestecul a ajuns aproape lichid, turnați restul de apă și vinul. Fierbeți până se înmoaie morcovii.
Spargeți ouăle, unul câte unul, într-o ceașcă. Din ceașcă, turnați-le în zama clocotindă și aburindă. Mai fierbeți 5 minute**.
Luați un bol, un polonic, o lingură și descurcați-vă.

Ingrediente (2):
din cele de mai sus se scad vinul și cimbrul și se adaugă oțet (după gust)

Continuați după cum v-am povestit mai sus.

* Eu prefer să pun apa fiartă, în urma câtorva incidente de inundare a aragazului cu spuma cauzată de apa rece turnată peste maglavaisul cald. Voi puteți încerca pe cont propriu și alte metode.

** Să nu va împingă mai știu eu ce să amestecați în zamă înainte să expire cele 5 minute finale. Vă veți alege cu o papară fiartă, în cel mai bun caz.

Amintiri din copilărie: picioci coapte

Publicat pe de
3

Cum de-am uitat? Habar nu am… Trebuia să se facă iarnă zdravănă.

Se iau piciocile/perele de pământ/peruștele/barabulele/cartoafele și se spală bine-bine-bine, dacă vă place sa le mâncați cu coajă cu tot, ca și mie. O soluție e să folosiți o drăcie din aia de frecat tigăi din plastic (arată ca spălătoarea din sârmă, doar că e din plastic). Foarte utilă la casa omului, mă jur pe pompița de detergent încorporată în chiuvetă.

Se dau la cuptorul încălzit bine (4-5 la gaz, 180-200 grade la electricitate) și se așteaptă cu ceva răbdare, în funcție de mărimea ziselor cartoafe, până sunt gata și se fac terci la cea mai mica apăsare,  iar coaja e puțin crocantă. Ca să nu aștept prea mult, eu folosesc cartofi mici, din aia ziși ‘de dat la porci’, care-s gata în circa juma’ de ceas.

Recomand călduros a se manca unși cu unt și presărați cu sare, iar pentru a aluneca mai ușor pe gat, cu moare de curechi sau, pentru urechi mai delicate, zamă de varză murată.

Pui de vară cu aproape orice

Publicat pe de
7
Adica pui cu aproape orice legumă ai prin casă.

ingrediente obligatorii:

  • orice fel de bucată de pui care vă place (eu prefer copanele, ficăţeii, inimioarele şi pipotele), într-o cantitate suficientă pentru câţi veţi fi la masă
  • 1-2 cepe, de preferinţă roşii
  • 1-2 morcovi
  • 3-5 roşii, în funcţie de cât de acrişoară vă place mâncarea
  • 1-2 ardei
  • sare, piper
ingrediente opționale și/sau facultative, în cantitățile pe care le doriți și le aveți:
  • conopidă
  • fasole verde
  • dovlecel
  • gulie
  • vinete
  • etc. și după gustul și frigiderul fiecăruia

Căliți ceapa și ardeii tăiate cubulețe împreună cu morcovul dat pe răzătoare. La foc mic, în ulei cât mai puțin (aşa fac eu, și-mi place).

Când cele de mai sus sunt călite adăugați bucățile de pui, sărați și pipărați (nu exagerați cu sarea la început, dat fiind că se poate adăuga, dar nu se poate scoate) și o cantitate oarecare de apa. Când scade, completați . De fiecare dată când scade și carnea nu e fiartă, să fie clar. După ce ați adăugat apa, puteți reduce focul spre mediu.
De aici, ordinea de adăugare a ingredientelor variază în funcție de zisele ingrediente… Gulia și altele asemenea ei (care fierb mai greu) se pun împreună cu puiul. Ingredientele care fierb foarte repede (conopidă, fasole verde, dovlecel, vinete și altele care nu mi-au trecut mie prin minte) se pun atunci când carnea e aproape gata și se mai lasă atât cât să rămână putin crocante.
Când carnea este gătită, lăsați zeama să scadă și adăugați roșiile decojite și tăiate cubulețe. Reduceți focul, ca să nu se ardă, și mai fierbeți până scade zeama lăsată de roșii. Mai sărați dacă e cazul.

Gata.
PS: Cantitățile, fiind o mâncare făcută din ce se găsește prin casă, sunt pur orientative. Din ce-am zis eu până acum se satură cam 4 persoane, dacă mâncarea are și garnitură.

2 în 1: limbă fiartă și zamă de tarhon plus încă 1, cu ragu

Publicat pe de
1

Reiau: sunt cea mai mare leneșă. Prin urmare, orice fel de supă-zamă-ciorbă e mâncarea ideală, pentru ca nu are nevoie de supraveghere.

wpid-wp-1445927660945.jpg

Ingrediente pentru 2-3 persoane:

  • 3-4 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1 țelină mică de tot (opțional)
  • 2 bucăți limbă de porc (sau 3, dacă doriți să vă rămână și de făcut cubulețe în zamă)
  • 1 legătură de tarhon sau, dacă sunteți ardeleni, un smoc bun de tarhon de la conservă, de la vreo tanti din piață, dacă nu aveți de la mama de-acasă (eu îl prefer pe ăsta, că mi se pare mai aromat)
  • un pumn mic, de-al meu, de orez. Baschetbaliștii să pună cu pumnul nevestei.
  • 1-2 gălbenușuri de ou
  • 200 ml smântână (grasă)
  • sare, piper
  • vreo 3 l de apa (într-o oală care să-i încapă, și să mai lase loc și pentru ingrediente)

La comun, zama și limba fiartă:

Puneți apa la fiert. Curățați si spălați zarzavatul. Dați zarzavatul pe răzătoare (dacă sunteți leneși ca mine) sau faceți-l bucățele în orice formă doriți (rondele, cubulețe fâșiuțe). Spălați limba (porcului, evident). Când fierbe apa, puneți mai întâi limba la fiert, urmată de zarzavat, când reîncepe să fiarbă. Lăsați în continuare la fiert, la foc mediu (ca să nu dea spuma pe-afara), până când fâșii din bucata cu carne puțin mai grasă de sub limba propriu-zisă pot fi desprinse ușor.

Scoateți limba și lăsați-o la răcit. Vă spun după aia ce fac eu cu ea.

Zama (continuare):

Mărunțiți (sau nu, în funcție de nivelul de lene) tarhonul și puneți-l în zamă. Adăugați și pumnișorul de orez (se pot pune și paste mai mititele, dacă vă poftește inima, dar eu așa am învățat de-acasă).

Lăsați să se răcească puțin și purcedeți la înălbit zama cu ou și smântână, astfel: separați albușul de gălbenuș, amestecați gălbenușul cu smântâna, bine de tot. După ce s-au amestecat, turnați treptat câte puțină zamă, ca să se egalizeze temperatura și ca oul să nu se strângă în momentul în care turnați amestecul în zamă. Când simțiți că amestecul s-a încălzit cât de cât, turnați-l în zamă și amestecați repede-repede.

Dacă ați cumpărat 1 bucată limbă de porc în plus, curățați-o de pieliță, tăiați-o cubulețe și adăugați-o în zamă.

Limba fiartă (continuare):

Metode sunt multe. Eu prefer sandviciuri cu limbă fiartă tăiată în felii subțiri, cu muștar si sos worchestershire (pffffff ce nume lung și se citește woostershire, ca să te încurce și mai mult) sau cu un sos chili chinezesc sau sos tartar (nu vă mai spun cum se face, că se găsește în toate colțurile și are la bază o maioneză), pe pâine neagră sau cu semințe sau în lipie și cu castraveciori murați de mama mea.

+1:

Dacă nu vreți zamă, puteți face un ragut a la mama mea, fierbând cele de mai sus în mai puțină apă, întregi, adăugând o ceapă mică la ingrediente și, la sfârșit, ceva bulion, după gust. Când a fiert limba, lăsați lichidul să scadă destul de mult, scoateți limba la răcit si curățat, iar până se răcește, dați zarzavatul, apa rămasă în oală și ceapa prin sită sau, fiindcă sunteți leneși bine echipați, prin blender, adăugați bulionul, ceva măsline fără sâmburi (eu cumpăr din cele tăiate pentru sosuri), sare si piper dacă mai e nevoie și turnați sosul peste limba fiartă și tăiată în felii mai groase. Mai fierbeți 5 minute și mâncați cu piure de cartofi sau (deși mie nu-mi place deloc) cu macaroane de ce fel doriți, da’ să fie din cele scurte.