Sfârșitul lumii. Cu păstrăv

Ăia de mă cunosc bine și foarte bine își vor verifica, sunt sigură de asta, calendarele, să fie siguri că nu-i decembrie 2012 și nu vine sfârșitul lumii. Pentru că se crede că nu mănânc pește. Și asta-i parțial adevărat. Nu mănânc decât pește de apă dulce, și, dacă se poate, relativ slab. Totuși, aș începe până și eu să mă întreb ce dată e azi, pentru că, trecând pe lângă raionul de pește, în loc să o iau la fugă din cauza miresmelor, în direcția opusă, m-am oprit, și am și așteptat cu nasul în dreptul fileurilor de pește oceanic, să îmi dea cineva, pe bani, evident, păstrăv. Păstrăvul l-am luat acasă. Eviscerat. În calitatea mea de fiică de pescar amator, v-aș sfătui să nu luați decât pește eviscerat. Nu-i un capăt de lume, decât dacă v-au adus soții/frații/iubiții pescari amatori vreo trei găleți de pește. Viu. Eu am pățit-o, iar relația mea cu peștele nu s-a îmbunătățit. Știu să-l curăț și să-l eviscerez, dar, vă garantez eu, nu-mi place nici de doi bani.
M-am trezit, așadar, cu monstrulețul în frigider. Și habar n-aveam ce să fac cu el. I-am întrebat pe alții. Am fost sfătuită. Zic mulțumesc frumos, că a ieșit o bunătate inimaginabilă, în 15 minute, din care 5 au fost dedicate pregătirilor preliminare.

Păstrăvul leneșului

Păstrăvul leneșului

Se iau următoarele ingrediente (pe cap de mesean):
1 păstrăv mai mititel
2 felii de lămâie
2-3 lingurițe de ulei (nu mai mult de-atâta, vă rog)
1 rămurică de cimbru verde (dacă aveți)
Se toarnă uleiul într-o tigaie anti-aderentă, cu fund subțire. Când e încins și începe să se plimbe prin tigaie, se pun în tigaie peștii, spălați bine pe dinafară și pe dinăuntru, uscați cu un prosop de hârtie, tot pe dinafară și pe dinăuntru, și cu burta umplută cu feliile de lămâie și rămurica de cimbru. Se lasă 3-4 minute pe fiecare parte. Eu i-am mâncat cu baghetă rustică stropită cu ulei de măsline și sare. Ar fi mers binișor o mămăligă cu  mujdei. Dar n-aveam usturoi.
Poftă bună, lene ușoară.

Reclame

O altă salată de vinete

Baba ganoush, adică. N-am inventat-o eu, vă dați seama, nu?
Sursa de inspirație: aici

Toată lumea are-o mama și toată mama are vinete la congelator (când nu sunt proaspete de la olteni). Acum, că am stabilit asta, vă prezentam baba ganoush. Recunosc ca nu-mi mai amintesc prea bine ce gust avea când am mâncat ultima dată una de la mama ei, da’ îmi place ce-a ieșit.


Ingrediente:

2 vinete. Preferabil proaspete și naționaliste. Dacă nu, merg și de la congelator… Dar să fie de la mama, ne-am înțeles?
2-3 linguri de ulei de măsline
1-2 linguri tahini(a), adică pastă de susan (o găsim la hipermarketuri, printre produsele orientale/exotice)
1/2 lamâie sub formă de zeamă
3-4-5 căței de usturoi, zdrobiți (după gustul fiecarui leneș)
sare, evident
Dacă mai doriți și poftiți, unii zic să puneți pătrunjel sau coriandru, tocate. Eu n-am avut nici una, nici alta, și nici n-am pus, nici nu le-am simțit lipsa.

Dăm vinetele prin blender/chopper, aruncăm restul ingredientelor peste ele, mai facem un bzzzzzzzzzzz și îi trezim pe toți vecinii care nu s-au trezit la primul.

Gata (15′ cu tocatul neîndemânatic al usturoiului cu tot, că s-a pierdut o presă de mujdei. Găsitorului recompensa. În căciulii de usturoi).

PS: tot din rațiuni de pățanii proprii: dacă nu sunteți siguri cum v-ar place gustul, puneți ingredientele mai cu țârâita,  în mai multe etape. Nu că ar trebui musai sa precizez, leneșii fiind oameni inteligenți  de regulă, da’ să am și eu conștiința împăcată, va rog…