Arhive categorie: Hărniceli

Mielul bucătarului leneș (când nu-i e prea lene)

Publicat pe de
Răspunde

wpid-dsc_0080.jpg

Îmi promit de câțiva ani că scriu rețeta asta, luată dintr-o carte de bucate mai bătrână decât mine, înainte de Paște, și încă n-am reușit. Așa că o scriu acum și promit să v-o reamintesc și la anul.

Se iau următoarele ingrediente:

  • 1 pulpă de miel de lapte, dezosată (sau nu, dar durează mai mult coptul)
  • 1 lămâie
  • 4 felii mari de pâine înmuiată în apă, fărâmițată 
  • 1 bucată de slănină afumată, cam cât o palmă mai mărișoară, tăiată cubulețe mărunțele 
  • 1/2 pahar de vin 
  • 7 căței de usturoi, zdrobiți 
  • ulei, sare, piper, cimbru

Frecați pulpa cu zeama de lămâie.
Amestecați usturoiul cu sarea, uleiul, vinul și cimbrul. Ungeți carnea cu el. Pipărați.
Amestecați pâinea muiată cu cubulețele de slănină și frământați până obțineți un fel de aluat.
Așezați pulpa într-o tavă doar cât să o cuprindă, acoperiți-o cu „aluatul” și dați-o la cuptor vreo două ore, la foc mediu. Dacă reușiți să faceți treaba asta cu o seară înainte, e și mai bine, dar dacă nu, o să fie tot bună de tot.
E perfectă cu piureu de cartofi și salată verde à la mama, despre care vă voi povesti în altă zi.

Poftă bună, lene nu prea.

Cum fac leneșii dulceață (de musai, ca de voie bună)

Publicat pe de
2

Pentru că nu au mai rezistat să mai facă prăjituri cu vișine (1 tort, 1 chec, 1 pandișpan cu vișine: cam 1,5 kg), să mănânce vișine (cam 1,5 kg), să cheme oamenii la vișine (care n-au venit, 0 kg).
Au rămas, așadar, cu aproximativ 1 kg de vișine cu sâmburi din cele cam 4 culese de pe moșia proprie (pentru care nu-și asumă niciun merit, că moșia e îngrijită de frate, iar fructele culese de mamă și cumnată).


Așadar:

Se consultă mama (de unde aflăm că e mai bine să lăsăm fructele la înmuiat cu zahărul, că se învârte mai ușor pe foc un lichid decât un amestec de două solide).
Se consultă internetul (de unde aflăm că majoritatea gospodinelor moderne se bazează pe un anumit doctor, puaaaaaaaaaaaaah).
Se consultă din nou internetul pentru o tentativă eșuată (n-avem oală fără mânere de plastic) de fabricat dulceața la cuptor (varianta ideală pentru leneși).
Se află două variante de proporții fructe/zahăr și se alege cea cu cel mai puțin zahăr. Și de lene, evident, că magazinul de vizavi e prea departe (patru etaje și-o stradă cu o singură bandă pe sens), și doar atât avem prin casă.
Se face curaj și se purcede la treabă.


Ingrediente:

la 1 kg de vișine, 750 g de zahăr. Dacă preferați, e mai ușor de ținut minte cu proporții, unu (vișine) la trei sferturi (zahăr). Se amestecă, se lasă preț de vreo oră să lase zeamă. Și se face o paranteză, după cum urmează:

Se mută laptopul în bucătărie. Se completează cu comentarii ultima producție a cooperativei urbane. Se fumează vreo trei țigări pentru curaj. Se începe a se scrie rețeta de față. Se comentează pe facebook. Se pune aparatul foto la încărcat, că n-a apucat să pozeze decât ingredientul principal. Se caută o lingură și o oală care să nu miroase a ceapă. Cam greu, când bucătarii leneși nu fac prăjituri decât de trei ori pe an, și, prin urmare, uită care-ar fi trebuit să fie lingura de lemn pentru prăjituri. Se găsește o lingură din inox și se spală bine. Se găsește oala în care se fierbe laptele (obișnuită, nu oală de lapte cu fluier), singura fără arome legumicol-supistice. Se spală dumnezeiește și aia. Se face curaj pentru:

 

Metoda de fabricație:

Aprindeți focul la aragaz. Dați-l la mic. Cel mai mic. Mai ales dacă sunteți leneși, pentru că oricum veți sta să păziți dulceața cel puțin juma de oră, până se dizolvă complet zahărul. După aia, s-ar putea, dacă aveți noroc și o oală cu fund dublu/gros, să trebuiască să amestecați doar ocazional, o vreme. Se mai face o paranteză:

Se spală borcanele (două, în cazul de față). După ce s-a mutat laptopul în bucătărie, se sapă din nou internetul, după metode de sterilizat borcanele. Se sună din nou mama. Se află că se sterilizează foarte bine la cuptor. Și că n-ar fi stricat să fi scăpat de o parte din zeama pe care-au lăsat-o vișinele. Eh, asta este, fierbem dulceața mai mult…

 

Se face o tentativă de a aduna spuma și se decide că ne (biiiip) în ea de treabă și că s-a epuizat rezerva de răbdare la dezsâmburitul vișinelor. N-o să fie cea mai frumoasă dulceață. Bună să fie, că oricum se mănâncă…

Se continuă, cu răbdare, până se leagă. În ultima jumătate de oră nu se pierde aragazul din ochi.

Se scot borcanele din cuptor. Unul, în cazul de față, de 800, și nici ăla plin. N-am avut decât vreo 700 g de vișine.

Se pun borcanele pe o suprafață metalică. Eu am folosit chiuveta. Se umplu. Se lasă la răcit acoperite cu hârtie. Când s-au răcit complet (mâine, probabil), se acoperă cu capacele dezinfectate. Cu jinars de mere, în cazul de față.


Ca între începători:

Nu țineți seama de timpii pe care vi-i dau alții (mama, bunica, internetul). Timpul total depinde de cantitate, cratiță, aragaz, cât de zemoase sunt fructele. E fiartă, zice tanti Silvia (Jurcovan, autoarea cărții mele de bucate favorite), când, dacă ții lingura orizontal, cad trei picături în trei locuri diferite. Cam așa și este.

Pentru fiert, sunt de preferat cratițele, pentru că au suprafața de evaporare mai mare. De asemenea, dacă aveți o cratiță anti-aderentă cu fund dublu, folosiți-o cu încredere. În lipsa ei, merg foarte bine cele din inox, cu fund dublu. A testat pentru dumneavoastră bucătarul leneș, că oricum n-avea altceva.

S-ar putea ca mămicile și bunicile să vă spună că trebuie păzit fundul cratiței. Și au dreptate, la cratițele emailate, simple. În cazul de față, cu o cratiță de inox cu fund dublu pe arzătorul cel mai mic, la focul cel mai mic, nu s-a lipit nimic.

Varza ca la Cluj (de chez ma mère et grand-mère)

Publicat pe de
Răspunde

Fără să fiu regionalistă sau autonomistă, declar sus și tare că m-am săturat de moldoveni experți în mâncare ardelenească. În principal pentru că-i a treia oară, doar săptămâna asta, când îmi explică ei cum că varza ca la Cluj e totuna cu sarmalele lor leneșe (o amestecătură de orez, varză fripto-fiartă și carne tocată) și că mâncarea ardelenească e musai grasă și nesănătoasă. Despre ultima, vom face o demonstrație pentru leneși, cât de curând (când apar șelătuțele, urzicile și alte verdețuri primăvăratice), din rețetele bunicii.

DSC_0343

Acum, o scurtă demonstrație de hărnicie ardelenească (să mă iertați, îmi contrazic numele, dar așeeeeeeeee m-am inervat), în comparație cu sarmalele. Rețeta e de la mama și bunica, mai ușurică și mai slabă, că așa ne place. Proporțiile sunt ochiometrice, pentru că e o rețetă pe care-o fac o dată la cinci ani. De lene, evident (o să înțelegeți și de ce). Puteți să le modificați fără grijă, în funcție de care din ingrediente vă place mai mult.

Luați dumneavoastră, dacă nu v-o fi lene, următoarele

Ingrediente:

1 varză proaspătă, cât mai îndesată, din soiul cu frunze subțiri, dacă se poate. Dacă nu, merge și din cealaltă, doar că se călește mai greu.
vreo 4-5 cești de orez
1 kg de carne de porc slabă sau
1/2 kg carne de porc, 1/2 kg carne de vită. Tocate, evident. Dacă aveți o măcelărie bună care oferă serviciile astea, alegeți pulpă și rugați-i să o toace. Dacă nu se poate, aruncați un ochi pe tocătură: dacă-i  mai mult albă decât roșie, e cam grasă. Încercați în altă parte, până găsiți ceva care să vă convină.
1-2 cepe mai mărișoare
vreo 10 linguri de ulei
300-500 ml bulion (suc) de roșii
sare, piper, cimbru

După care, înarmați-vă cu vreo 3 ore libere și o grămadă de răbdare, și purcedeți la

Fabricație

Varza călită:
Tocați varza. Dacă aveți o răzătoare care face varza fideluță, v-ați scos, pentru că merge mult mai repede. Dacă nu, ghinion, o tocați din cuțit. Grijă mare la degete, că ne mai trebuiesc.
Sărați, frământați și așteptați să lase ceva apă. Între timp, încălziți vreo 5 linguri de ulei.
De aici, vreme de vreun sfert de ceas, o să vă doriți să nu vă fi apucat de asemenea mâncare, pentru că, dacă vreți o varză cu gust bun, nu se adaugă apă, ci se amestecă aproape continuu, până se înmoaie varza și lasă apă suficientă încât să se călească în suc propriu, la foc mic. La foc mic, am zis. Dacă e musai, adăugați puțină apă. Dar numai dacă e musai.
O căliți, amestecând din când în când, până când se înmoaie. Când e aproape gata, gustați, mai adăugați sare, dacă mai trebuie, piper și, dacă doriți, cimbru.

Orezul:
Se fierbe în apă cu sare, proporția fiind de 2 cești de apă la 1 de orez. Eu îl pun în cuptor, ca să nu-mi mai bat capul cu el, și să nu trebuiască să-l păzesc ca să nu se prindă de fundul cratiței.

Tocătura:
Tocați ceapa mărunt, ardelenește. Căliți-o în ulei cât mai puțin. Eu fac treaba asta la foc mic, pentru că așa lasă ea zeama proprie și cere mai puțin ulei. Adăugați carnea, aduceți focul la mediu, sărați, pipărați, cimbruiți. Dacă vreți să vă fasoliți o țâră, adăugați la sfârșit un pahar de vin și-l lăsați să scadă. Când e gata (și-a redus volumul cam la jumătate și nu mai e roz, ci rumenită), gustați și, la nevoie, mai condimentați puțin.

Ați terminat cu toate trei? Respirați adânc, beți o gură de cafea (dacă ați obosit) sau una de ceai de tei (dacă ați ajuns la capătul răbdării), hodiniți-vă și apucați-vă de ultima etapă (cea mai ușoară).

Clăditul
Ungeți o cratiță, formă, tavă, vas termorezistent cu puțin ulei (eu îl torn pe un prosop de hârtie și mâzgălesc fundul și marginile, ca să nu băltească).
Începeți cu ce ingredient doriți (eu încep cu orezul), și clădiți strat cu strat, adăugând la fiecare al treilea câte 2-3 linguri de bulion. Continuați până rămâneți fără ingrediente. Turnați restul de bulion pe deasupra și presărați puțin mult cimbru, de frumusețe. De la o optsprezecime de lingură (de amestecat silvoizul) în sus.
Dați la cuptor, la foc mediu, până prinde primul strat o crustă frumoasă și rumenită.

Dacă-mi semănați cât de cât, pe când e gata, v-ați săturat de muncă, vă jurați că nu mai faceți niciodată, și-o dați musafirilor. Iar dumneavoastră vă duceți, dacă vă apucă pofta, la Vărzărie, că oricum e mai bună varianta „la cazan”.

O rețetă mai grăsuță, dar la fel de laborioasă, găsiți la buni Eva a bukătarului amator. Tot acolo găsiți și poze, că la mine n-au trecut încă cinci ani de la ultima ispravă.

Cât despre sarmale, nu aveți decât de călit ceapa (maximum 10 minute), carnea se pune crudă, orezul nefiert și, eventual, dacă folosiți  varză dulce, mai pierdeți cel mult o jumătate sau trei sferturi de oră cu opăritul în apă cu oțet și cimbru. Dacă folosiți varză murată, ați scăpat și de etapa asta. După, le clădiți în oală și le dați la cuptor, unde șed până-s gata, fără să ceară prea multă supraveghere. Mă jur că le face fără să se plângă că-i greu (și încă se mai minunează cât e de ușor) o prietenă care se declară dușmancă pe veci a aragazului. E greu? Neah, floare la ureche.

Cum să congelezi vinetele perfecte

Publicat pe de
Răspunde

Se iau douăzeci și ceva de kile de vinete, o mamă, o cumnată, un nepot harnic la spălat vinete (pretext perfect de jucat cu apa), un frate inventiv și cu simț practic, două beri și doi litri de apă plată.

Se spală vinetele împreună cu nepotul, se coc pe plita improvizată de frate (nu uităm de hidratare, da?), se curăță la o poveste cu mama (aici intervin berile sau ce-aveți prin casă) și cumnata, se lasă la scurs peste noapte, se pun în pungi și se congelează.

Bineînțeles că personajele pot fi alese după gustul fiecăruia. Esențial e să batem din gură, că trece timpul mai repede.

A fost greu?

wpid-dsc_0006.jpg

P.S.: Nu uitaţi să gustaţi fiecare vânătă în parte, când o curăţaţi. Nu ştiu să explic gustul vinetelor bune, dar alea ne-bune au un gust oribil, acru, amar, iute şi înecăcios, în acelaşi timp. E imposibil de uitat şi de ratat.

OZN-uri din dovlecei

Publicat pe de
Răspunde

Azi am dat cu nasul printre poze și am găsit unele cu o bunătate de vara trecută (anul ăsta încă n-am găsit farfurii zburătoare, dar mai este vreme). Acuma, daca nu vă iese, dați vina pe mine, că oi fi uitat ce-am făcut…

 

20170811_132220

Ingrediente (în funcție de foame, cam pentru 2-3 persoane):

2 dovlecei din soiul Patison, cam de o palmă de soț în diametru (dacă soțul e baschetbalist sau pianist, mai reduceți cu vreo 2-3 cm diametrul)
300 g brânză (frământată, de burduf, iute ori puturoasă, de care-aveți)
1/2 lingură cimbru
1-2 felii de pâine muiate-n apă sau, si mai bine, în vin
1 pumn de bureți deshidratați
Sare și piper, evident

Mai întâi și mai întâi, scoatem semințele. Apoi, cu grijă, răbdare și o lingură, scobim cât mai mult din pereții dovlecelului și păstrăm miezul. Ideal ar fi să nu spargem pereții, că pierdem extratereștrii.
Opărim tărtăcuțele golite vreo 3-4 minute, le scoatem cu spumiera și le punem să se scurgă de apă.
Între timp, amestecăm brânza, cimbrul, pâinea, bureții deshidratați rehidratați și miezul de dovlecei. Adăugăm sare și piper.
Umplem dovleceii, le facem moț din felii de roșii, îi dăm la cuptor vreo 30 de minute, îi scoatem, îi lăsăm la răcorit și îi mâncăm cu poftă bună.