Iahnie, cassoulet sau cam asa ceva…

Publicat pe de
Răspunde

Recunosc cinstit, habar n-am cum se face exact iahnia (sau soră-sa din Franța, numită cassoulet). Așa că mi-am luat avânt, la cererea insistentă (cel puțin două săptămâni) a publicului (văru-meu) și am trântit ceva care să le semene. Norocul meu e că nu-i mofturos.


Ingrediente:
500 g fasole uscată
3-400 g afumătură slabă (în cazul de față, pulpă afumată de la mătușa Marie)
2 morcovi
1 pătrunjel
1 ceapă mică
3-4 căței de usturoi
2-3 linguri de ulei
300 ml bulion de porodaisă (suc de roșii)
sare, piper, cimbru, pastă de ardei (iute, dacă doriți)
Notă:
Viața voastră ar putea fi mai ușoară, dacă fabricați aceeași treabă dintr-o conservă de fasole fiartă, pentru că nu mai trebuie să fierbeți carnea. Puteți adăuga, dacă nu sunteți vegetarieni, cârnăciori sau alte cărnuri prăjite separat.
Fabricație:
Dacă sunteți mai organizați, după ce ați ales fasolea, o lăsați la înmuiat peste noapte. Dacă nu ați înmuiat-o (ca mine, în cazul de față), fierbe ea oricum, dar fierbe mai încet. Se zice că nu are efecte secundare atât de grave, dacă o fierbeți în două ape. Adică: după ce a început să clocotească, o mai fierbeți vreo 20 de minute în apă cu sare, iar apoi o scurgeți și turnați altă apă fierbinte pe ea. Adăugați afumătura, morcovii, pătrunjelul și ceapa, sărați și dați din nou la fiert.
Altă notă:
N-am încercat să văd dacă-i adevărat, dar se pare că păstăioasele (fasole și mazăre, din câte-au încercat oameni de încredere), dacă le-ai oprit din fiert înainte de vreme, nu se mai înmoaie în veci. De-aia, dacă n-aveți de gând să aruncați o tură de fasole, nu experimentați decât când vă plictisiți tare, și faceți cum v-am zis și turnați apă fierbinte pentru a doua fierbere.

Înapoi la fabricație:
A fiert fasolica și e moale? Bun. Scurgeți apa într-un castron, că o să vă mai trebuiască. Luați deoparte morcovii, patrunjelul și ceapa. Carnea, dacă n-ați făcut-o
bucățele înainte, o tăiați și pe ea cubulețe. De fapt, dacă vă plac, puteți adăuga și morcovii, tot cubulețe.
Căliți jumatate de minut usturoiul taiat felioare în ulei. Turnați fasolea peste el. Turnați bulionul. Adăugați cubulețele de carne și (după caz) morcov. Dacă e nevoie, lungiți sosul cu apa rămasă de la fiert. Dați din nou în clocot, sărați (dacă mai e nevoie), pipărați, ardeiați iute, puneți cimbru.Poftă bună, somn ușor (dacă aveți noroc și metoda cu fiertul în două ape a funcționat corespunzător).

Biblioteca din bucătărie (1)

Publicat pe de
1

Recunosc, fără pic de rușine, că la mine în bucătărie sunt cărți prin toate colțurile. Nu doar de bucate. M-am învățat de la tata, fără să fi reușit  mama, în ciuda tuturor eforturilor, să-mi bage-n cap că nu-i frumos și nici politicos, să-mi ascund după cărți morocănoșenia de dinaintea micului dejun și a cafelei de dimineață.

Teancul cuprinde vreo trei cărți de bucate și, de regulă, cel puțin un roman polițist clasic, care să-mi pună „micile celule cenușii”, ar zice Hercule Poirot, în funcțiune, în timp ce-mi beau cafeaua. Două prietene de-ale mele (gemene astrale, probabil, hi-hi-hi-hi), care, dacă se decid să-mi cumpere de Crăciun cărți, le iau din același domeniu, m-au bucurat anul ăsta cu niște Intelectuali la cratiță și o Bucătărie medievală (pe asta am uitat-o peste șapte țări, acasă la dăruitoare, dar o voi primi (din nou) curând).

Dacă editura Humanitas a reușit să facă flenduri, țăndări și bucățele biblia mea gastronomică (Carte de bucate, Silvia Jurcovan), tăind din rețete („…o nouă ediție – nu una oarecare, ci una îndelung dichisită și elegantă…” – vezi să nu!) fără a fi verificat referințele și titlurile capitolelor, și-a scos pârleala (probabil pentru că or fi refuzat, pe bună dreptate, să le fie ciopârțite operele) cu Intelectualii la cratiță, carte de uimitoare povești și amintiri culinare. Găsiți în ea rețete de supă cu găluște, gomboți cu prune (vreo trei), almanahul Lafayette și rețetele lui Păstorel Teodoreanu, citite în plină foamete optzecistă pe post de literatură științifico-fantastică, lecții de etichetă la masă și de mâncat sănătos, arlechinul copilăriei mele (nu-i pe lista prăjiturilor mele favorite, recunosc), un tort din mai nimic, supe de fructe și pită cu unsoare și (brrr, grețos) zahăr.

În episodul următor, Supa lui Kafka și-om mai vedea noi ce, dacă avem.

Cremă de broccoli cu usturoi copt

Publicat pe de
1

Dacă mă veți vedea în zilele următoare cu ceva verde-n păr, nu va fi o floare sau un fluture. Am făcut, pur și simplu, cremă de broccoli. Cam un sfert din ea a ajuns (bineînțeles, din cauza îndemânării mele) pe faianță, șorț, ochelari și carlionți… Dar măcar a fost simplă (dacă nu luăm în calcul că mi-a fost prea lene să cobor și să urc patru etaje după un cub de supă de legume, și am făcut concentratul în casă, pe aragaz).

Ingrediente:

1 pungă de broccoli congelat
1 căciulie de usturoi
2 linguri de ulei de măsline
1 cub de supă de legume
1 l de apă
2-3 linguri de smântână fermentată

Scurta pregătire:

Fierbem broccoli în supă, până se înmoaie (supă de cub știți să fierbeți, nu?) și apa scade la jumătate din cantitatea inițială. Scurgem supa într-un castron, pasăm broccoli împreună cu usturoiul copt (în cuptor, cu partea dinspre rădăcină tăiată în așa fel încât să eliberați cățeii din coajă cu o ușoară apăsare, când sunt copți), adăugăm smântâna, subțiem cu supa rămasă, până când ne place textura. După gust, adăugăm sare, piper și ceva ulei de măsline. N-am avut curaj să pun și mentă. Dacă vă țin băierile, puneți voi.

În poză veți vedea un ou poșat (poché sau poached, never posh), după indicațiile din filmulețul de aici. Nefranțuziții se vor descurca singuri, mă tem…

Îmi mai nenorocesc și eu propriile opere, așa că nu vă recomand să le combinați decât dacă vă plac mâncărurile ceva mai fade. Dacă nu vă plac, puteți adăuga crutoane aromatizate, bacon uscat în cuptor, brânză maturată rasă, pe rând sau împreună.

Marțolea de vineri (sau orice altă zi din săptămână)

Publicat pe de
3

Stră-stră-stră-stră…bunicile noastre erau niște istețe nemaivăzute. Își făceau ele vreme de chiulit de la muncile casnice cel puțin o dată pe lună și marțea, când venea Marțolea și le smotocea caierele, le deșira pânza din război, le rupea suveica și câte altele.

Paranteză cu strămătușă-mea Valerie, soră de-a străbunicii, și cu Marțolea:

Femeia asta se ținea, zicea bunică-mea și se scutura de râs numai gândindu-se la ea, veșnic de șotii. Ba le speria pe doamnele de la oraș, neveste ale fraților ei, ba își mânjea cu funingine pretendenții, ba le turna apă-n ochi prin mâneca de la cojoc… Și totuși, n-a rămas nemăritată. Era, de fapt, măritată-n alt sat, unde mai era căsătorită și una din surorile bunicii. Și-avea sora asta a bunicii o soacră deloc simpatică (deh, nu-i treaba soacrelor să fie simpatice) pe care-o apuca hărnicia în fiecare marți, că ea până n-o vede pe Marțolea n-are de gând să se lenevească… 
Așa că s-a gândit Valeria noastră să-i facă un pustiu de bine nepoatei. Știa că soacra de mai sus țese-n casa dinainte (camera de la drum) și că n-are habar ce fac ele-n cohe (bucătăria de vară, din capătul celălalt al casei). Așa că și-a dat jos năframa, și-a desfăcut conciul, s-a ciufulit bine și și-a tras părul peste față, după care a intrat pe fereastră în casa dinainte și-a smotocit-o pe soacra celeilalte mătuși de să-i meargă fulgii, până a promis că nu mai lucrează marțea, nici ea, nici alte femei din casă. Până să ajungă speriata soacră în bucătăria de vară, Valeria era deja cu năframa legată, serioasă nevoie mare, și se prefăcea că n-a auzit nimic, nici o Marțole, că așa ceva nu există…

Care-i rostul poveștii? Păi mi-am amintit-o ieri (vineri), când s-a gândit Marțolea să-și facă de cap pe la infailibilii bucătari leneși, după cum urmează:

S-a scăpat planșeta de pe balcon, de la etajul patru. Din fericire, a aterizat pe iarbă și nu pe vreo mașină a vecinilor, și nici nu s-a făcut așchii.

E posibil să fi copt pita la grill. Bine că s-a copt și că nici  n-am ars-o.

Turta dulce (pe care n-o fac prima dată) s-a făcut biscuiți de muiat în ceai. Delicioși la gust, dar excesiv de crocanți, ca-n poza alăturată. Și, din fericire, nici n-a venit nimeni din cei poftiți să o guste.

Turtp dulce

Turtp dulce

Concluzia? Nu-i musai să fie marți ca să vină Marțolea…

Pseudo-pachețele de pseudo-primăvară

Publicat pe de
Răspunde

O să mă întrebați „Ce-ți mirosi, mă, a primăvară, că mai avem iarnă multă înainte?”.

Păi mai nimic, două pungi de legume congelate pentru wok (dacă aveți mai multă minte decât mine, cumpărați din cele făcute fideluță, ca să nu mai aveți de tocat după aia), patru linguri de sos de soia, încă vreo patru linguri de ulei și jumătate de pachet de foi de plăcintă, tot congelate. Și cuptorul care trebuia preîncălzit pentru pâine.


Se golesc pungile de legume-n wok, tigaie, ce-aveți pe-acasă, se călesc puțin la foc mare (chinezește), după ce a scăzut apa de pe ele, fără sare, în uleiul suspomenit. Când s-au călit se toarnă peste ele sos de soia (care le și sărează, dar dacă nu vă ajunge, mai adăugați sare), se adaugă ce condimente chinezo-orientalo-îndepărtate vă mai plac și se lasă la răcit.

Între timp, se scot foile de plăcintă (decongelate) din ambalaj, una câte una, se ung cu ulei, se taie-n patru (dacă sunteți eu) sau în mai multe, dacă aveți două mâini drepte, sau măcar una, spre deosebire de mine, care le am pe amândouă stângi, și se învelește vreo linguriță cu vârf de legume-n ele. Puteți să faceți pliculețe (dacă îmi semănați, vezi mai sus: două mâini stângi), sărmăluțe sau orice altă formă vă inspiră și, mai ales, vă iese.

Se dau (în mai multe șarje) la cuptor, pe hârtie de copt, cam câte 15 minute sau până se rumenesc. Dacă, după ce le-ați scos, le acoperiți cu un șervet curat de bucătărie, foaia de plăcintă se înmoaie nițel și tare bună e.

Aș minți dacă aș zice că rețeta e invenție proprie. Nu e. E o adaptare (a se citi: ce mi-am mai adus aminte) după o rețetă văzută la televizor.

Lenea e nesfârșită

Publicat pe de
Răspunde

Cititorii noștri e mai leneși decât noi, și cu un ascuțit simț al umorului. Au găsit făină de pâine pentru leneși și mi-au făcut-o cadou. E drept, te scutește doar de efortul intelectual, că de frământat nu se frământă singură.

Spaima bucătarului leneș: omleta

Publicat pe de
Răspunde

Una din cele mai mari spaime culinare ale mele e omleta. De aia prefer să fac papară. Instrucțiuni mai detaliate și istețe găsiți la celebrități. Varianta mea e una de înfrângere a spaimei, după cum urmează:

wp-1489478323872.jpg

Ingrediente (pe cap de mesean):
1-2 ouă, după cât sunteți de flămânzi
1/2 morcov (făcut tăieței cu instrumentul de curățat cartofi)
țelină, dacă vă place, cam tot cât morcov, făcută și ea tăieței
50 g brânză, de orice fel, dar ideal ar fi să se topească
1-2 linguri de ulei
sare, piper

Punem tigaia la încălzit, turnăm uleiul, prăjim morcovul și țelina.
Între timp, pentru că suntem eficienți, ca orice leneș care se respectă, batem ouăle cu sarea și piperul.
Dacă morcovii și țelina s-au rumenit (caramelizat, dacă suntem mai snobișori), turnăm ouăle bătute bine peste ele. Ședem cuminți lângă tigaie până când marginea „plăcintei” începe să se desprindă de marginea tigăii, iar amestecul e lichid doar pe o grosime de 1 mm, deasupra și în mijloc (2-4 minute la foc mediu spre mare). Din momentul ăsta avem două opțiuni: dacă avem un capac suficient de mare ca să acopere tigaia, reducem focul și acoperim tigaia cu el cam 1 minut, ca să se închege deasupra, iar dacă nu, luăm 1-2 palete (în funcție de neîndemânare) și întoarcem omleta pe partea cealaltă. Dacă aveți o tigaie bună, puteți să opriți focul după ce ați întors-o. În principiu, tigaia păstrează suficientă căldură ca să se prăjească și milimetrul de ou semi-închegat rămas.
Scoatem omleta pe farfurie, presărăm jumătate din ea cu brânză, o îndoim în două și o mâncăm cu poftă bună, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.






Lene, cu garnitură de ciuperci la cuptor

Publicat pe de
Răspunde

Na, iaca, m-am întors acasă sportuită și flămândă. Am aruncat un ochi prin frigider, am decis că minunata improvizație de paste vegetariene (dacă nu pui carne, că n-ai sau nu vrei) presupune prea multă muncă pentru un om sportiv, așa că am sacrificat jumătate din ciupercile de pășune (champignon, ca să nu le zicem pe numele pe care le zicea bunica) culese recent din magazin, şi le-am trimis, în 10 minute, în direcția cuptorului.

 

 

 

 

 

 

Ingrediente:
ciuperci – câte aveți, dar să fie din alea cu pălărie (adică nu pleurotus şi altele asemenea)
sare (şi piper, dacă vă place) – câte o pișcătură  Dacă mă întrebați cât e pișcătura  apoi e câtă sare puteți lua între două degete. Nici mai mult, nici mai puțin.
buruiene provensale (adică Herbes de Provence), dacă aveți. dacă nu, nu tușesc nici de la cimbru, oregano, busuioc ori măghiran (sau toate la un loc)

Metoda de fabricație:

Sărați, condimentați  dați la cuptor, așteptați până scade dimensiunea ciupercilor cam la jumătate. Scoateți din cuptor. Mâncați. Să vă fie de bine.

Spaima începătorului faţă cu mâncarea gătită

Publicat pe de
Răspunde

Tocmai mi-a tunat să fac o salată de făsui cu fasole uscată, că de mă prinde mama ca n-am folosit-o încă, îmi rupe urechile (şi vine-n vizită azi).

Şezând eu şi alegând fasolea, mi-am amintit ce puţină minte aveam când eram mică şi nu mă lăsau să-mi fac de cap (nu că acum aş fi tare mare, da’ măcar am buletin). La cât de dragă îmi era treaba asta (de care bunică-mea se grăbea să scape, ca de râie), dacă n-aş fi pus mâna pe lingura de lemn din proprie iniţiativă şi cu atitudinea de tipul „curaj, găină, că te tai”, n-aş fi ajuns în veacul vecilor să gătesc, şi cu atât mai puţin să scriu despre mâncare.

Aşadar, prietene începător, nu te teme. Ca şi pe mine, te-or fi pus alţii (mai pricepuţi, unii dintre ei) la munca de jos (ales fasole, curăţat usturoi, tăiat ceapă şi altele la fel de simpatice), când găteau pentru mai mult de 2-3 persoane. Fă-ţi curaj, pune ceva în cratiţa aia, şi ce-o ieşi, o ieşi. Dacă-i şi comestibil, cu atât mai bine.

Hai, la cratiţă, că nu muşcă. Mă jur pe wok-ul de la Tefal (my precioussssssss).

Dovleac copt şi cârnăciori pe băţ

Publicat pe de
Răspunde

536df-cimg3719

Ingrediente (2 porţii):

1/4 dintr-un dovleac mare sau 1/2 dintr-unul mediu sau, de ce nu, 1 dovleac mai mititel. doar să nu fie din cei de plăcintă, că-s grozav de dulci, ca de prăjitură.
4 cârnăciori proaspeți, din cei mai subțirei.
sare, piper, ulei de măsline, chimen măcinat

Tăiem dovleacul (cu coaja spălată) în felii de cam două-trei degete lățime (la coajă). De preferat, în așa fel încât să stea în poziție verticală în cuptor, pe coajă. Dacă nu se poa’, nu se poa’. Nu-i grav, dar, ca în poză, o să aibă crustă doar pe o parte. Pe aia care nu se vede, în cazul de față
Îl masăm bine cu uleiul, sarea, piperul și chimenul măcinat.
Îl punem în tavă și l dăm la cuptor, la foc mediu. Îl lăsăm în pace vreo jumătate de oră, după care începem să-l sâcâim prin înțepare cu o frigăruie. Când intră în el ca în brânză și pe deasupra s-a format o crustă frumoasă, e gata. Ştiu că sunteți deștepți și dacă vi se pare că începe să se ardă veți reduce focul. De-aia nu vă mai zic nimic.

Cârnăciorii proaspeți se chinuie ca în poză și se dau la cuptor, vreo 30 de minute, sub forma instalației prezentate aici. Adică se fac frigărui proptite pe o tavă căptușită cu folie de aluminiu (de lene, evident, că ne scutește de spălat vase). Dacă sunteți mai harnici sau ați uitat să cumpărați folie, turnați o cană de apă în tavă, ca să nu se ardă grăsimea scursă de pe cârnați. Şi dacă tot adusei vorba, îi înțepăm din loc în loc cu o scobitoare, să fim siguri că se scurge o parte din grăsime.