Dis de dimineață am aflat că sunt pe lume oameni care nu știu ce-i vailingul și că în Ardeal cânele nu poate mânca slănina ciobanului, că n-are brișcă*, iar brișca n-are nici cal, nici măgar**. Urmează paranteza explicativă.

* Ioaneeeee, mă, Ioaneeee, îți vezi că ți-o furat cânele slănina din straiță și-o mâncă. / Mâncă el pe aia mumă-sa, că brișca-i la mine.
** Și o brișcă neardelenească. Din care, la vârsta fragedă la care-am auzit că la brișcă era înhămat un falnic armăsar (că după aia mi-au acoperit urechile ca să nu învăț prostii), n-am înțeles nimica.

Așadar, cu brișca se mâncă slănina. Deci taie. Și are și armata elvețiană briști, fără roți și armăsari cu patru-cinci picioare și una-două cozi. Ați înțeles, nu?

Vailingul, doamnelor și domnilor, e cadou de la conlocuitorii germanici. E un fel de lighean destul de mare și adânc, cu două torți (musai, că dacă nu…