N-am chef de muncă. Nu mai am de vreo lună. Nu-i rost de vacanță, încă. Șefă-mea e un zbir, o scorpie și-o ghionoaie. Dar n-am cum scăpa de ea, că suntem două-ntr-una, și șefă și subalternă. Unul din avantaje e că pot pierde vremea, de exemplu pe facebook, oricând am eu chef.
Așa că, pe ziua de azi, după ce mi-a atras atenția, avem o vorbă despre perfecțiune și cum ne batem singuri cuie-n talpă. Dacă vă uitați la fotografiile mele, veți vedea că o seamă-s prost încadrate, greșit colorate (din cauză de lumină proastă și neștiința mea în manipularea foto), și nu mă mulțumesc decât puține din ele. Și au fost unii care au poftit, cu toate astea. Și m-au încurajat, că cică m-aș pricepe. Și că mai vor, iar și iar.
Doamnelor și domnilor, poftiți la imperfecțiuni, că oricum nu vedem bine de aproape de noi înșine. Nu mai filtrați excesiv, nu mai căutați unghiul perfect, nu mai injectați culori și forme prea multe, pentru că, uneori sau adesea, au ceilalți dreptate și imperfecțiunea mea e perfecțiunea altuia.
Ghidul bucătarului leneș 
Bine spus. Nici eu n-am chef de muncă, deși muncesc și am muncit și în concediu (sau poate tocmai d’aia?). Visez totuși la un respiro, fie el și de numai câteva zile. Mai multe nici n-ar fi de dorit, că intru în fibrilație. Bine, nu eu, șefa. :p
Ce şefe avem și noi… dar a mea e de treabă, imi face de mâncare și îmi cumpără vin. Când nu mă bate la cap că e musai să își cumpere mașină nouă 😉
Și a mea cumpără vin, dar gătitul îl deleagă. 😉
Eh, pe a mea o relaxează gătitul 🙂
Foarte bun articolul❤️
Poti sa treci si la mine pe blog,vreau o parere❤️